Liverpool, doar remiză cu Everton! Rooney și-a ieșit din minți. Gestul pe care l-a făcut la schimbare
07.04.2018, 17:41Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
După evoluția entuziasmantă cu Manchester City, din Liga Campionilor, meci în care s-a impus cu un categoric 3-0, Liverpool nu a mai convins și în derby-ul cu Everton, izbutind doar un egal, scor 0-0. Totuși, "cormoranii" au înregistrat un record în derby-urile cu Everton, ajungând la 16 meciuri fără înfrângere (8 victorii și 8 remize).
Titularizat de Sam Allardyce, Wayne Rooney și-a ieșit din minți atunci când a fost schimbat, după mai puțin de o oră de joc. Fostul star al lui Manchester United a refuzat să-i dea mâna antrenorului, total nemulțumit de faptul că nu a fost lăsat în teren.
"Du-te naibii", i-ar fi spus Rooney lui Big Sam, în momentul în care a fost înlocuit cu Idrissa Gueye. Interesant este că Wayne Rooney a fost schimbat în același minut și în etapa trecută și tot pe teren propriu, în meciul pierdut de Everton cu liderul Manchester City, scor 1-3.
În vârstă de 32 de ani, Wayne Rooney s-a întors la Everton în vara anului trecut și a marcat 10 goluri în 28 de meciuri (a fost titular de 24 de ori), însă nu are vreo reușită în 2018.
Etichete: rooney , everton liverpool , rooney schimbat , liverpool city , liverpool derby , liverpool rooney
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții