Liderul din Premier League și-a stabilit prima țintă din perioada mercato de iarnă
articol scris de Digi Sport28.10.2023, 09:29
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Tottenham are un început bun de sezon, sub comanda tehnicianului Ange Postecoglou (58 de ani).
Astfel, după 9 etape disputate în Premier League, Spurs se află pe primul loc al ierarhiei, cu 23 de puncte acumulate, la două puncte în fața lui Manchester City (locul 2) și Liverpool (locul 3).
Însă, oficialii formației din Londra vor să-și îmbunătățească lotul și, potrivit ultimelor informații apărute, se pare că aceștia au ”pus ochii” pe un fotbalist al unei rivale din campionat.
Tottenham, ”cu ochii” pe Trevoh Chalobah
Potrivit Fichajes, oficialii lui Tottenham sunt interesați să-l transfere pe Trevoh Chalobah (24 de ani), fundașul central al celor de la Chelsea, care, în acest moment, este accidentat la coapsă. De altfel, stoperul englez nu a apucat să joace niciun minut în actuala stagiune.
Chalobah mai are contract cu Chelsea până în vara anului 2028, astfel că oficialii lui Spurs vor trebui să plătească o sumă de transfer pentru a-l aduce pe fundașul central.
Cu toate acestea, sursa citată anteruir mai scrie că Mauricio Pochettino, tehnicianul lui Chelsea, nu are mare încredere în fundașul central, astfel că acesta ar putea fi lăsat să plece la o altă formație liber de contract.
Crescut în academia celor de la Chelsea, Chalobah a fost promovat la prima echipă a londonezilor în vara anului 2021. De atunci, fundașul central a jucat în 63 de partide pentru ”The Blues”, a marcat 4 goluri și a furnizat un assist.
Însă, până să debuteze la formația de pe Stamford Bridge, stoperul a mai fost împrumutat la Ipswich (44 de meciuri, două goluri, o pasă decisivă) și Lorient (30 de meciuri, două goluri, două pase decisive).
- 18 milioane de euro este cota de piață a lui Chalobah, potrivit Transfermarkt
În prezent, Tottenham îi mai are în lot ca fundași centrali pe Cristian Romero (25 de ani), Micky van de Ven (22 de ani), Eric Dier (29 de ani) și Ashley Phillips (18 ani).
Etichete: chelsea , tottenham , trevoh chalobah
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții