Exclusiv L-a văzut pe Radu Drăgușin cum a jucat cu Man. City și a reacționat: ”Nu e nici Romero, nici Van de Ven”
articol scris de Digi Sport16.05.2024, 14:27
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Manchester City a reușit să o învingă pe Tottenham, scor 2-0, în cadrul etapei cu numărul 34 din Premier League.
Cu Radu Drăgușin titular și integralist, Spurs nu a reușit să îi pună prea mari probleme echipei lui Pep Guardiola.
Florin Bratu: ”Își asumă, nu îi e frică. Are încredere în el”
Totuși, stopper-ul român a avut o evoluție lăudată, având chiar mai multe intervenții salvatoare.
La scurt timp după partida contra ”Cetățenilor”, Florin Bratu a vorbit la superlativ despre Radu Drăgușin, chiar dacă a recunoscut că ”nu este perfect pe faza de construcție”.
”Mă pun în pielea lui și ceea ce înseamnă trecerea din Serie A în Premier League. În Serie A nu erau cerințele din punct de vedere ofensiv. Observ că este o schimbare foarte mare la care el s-a adaptat. Să joci rapid, să nu îți asumi riscuri, este o calitate.
El se adaptează la ceea ce se antrenează. Nu e pe perfect pe faza de construcție, nu e nici Romero, nici Micky van de Ven, dar încearcă să țină pasă. Cu siguranță va crește. În duelurile unu contra unu, corp la corp cu Haaland este foarte puternic. Își asumă, nu îi e frică. Are încredere în el, chiar dacă nu a jucat”, a spus Florin Bratu, la Fotbal European.
Ce a spus Ange Postecoglou despre Radu Drăgușin chiar pe gazon, imediat după meciul cu Manchester City
În cadrul unui interviu oferit chiar pe gazon după meci, Ange Postecoglou, managerul lui Tottenham, a fost întrebat despre prestația fundașului român.
Galerie Foto
”Multă atenție pe Van de ven, mutat în stânga. Radu parcă a fost trecut cu vederea. Cum ți s-a părut că a jucat? A fost o seară importantă pentru el”, a fost întrebat Radu Drăgușin.
Ange Postecoglou a avut doar cuvinte de laudă pentru Radu Drăgușin și a transmis că, dacă l-ar fi avut pe român în lot și în sezonul de toamnă, când s-a confruntat cu foarte multe accidentări în defensivă, situația lui Tottenham ar fi fost mai bună.
”Cred că s-a descurcat foarte bine, e un jucător bun, va fi un jucător important pentru noi. N-a avut multe oportunități. Dacă l-am fi avut în prima parte a anului, sezonul ar fi fost puțin diferit pentru noi”, a declarat Ange Postecoglou.
Etichete: premier league , tottenham , florin bratu , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții