Kevin de Bruyne, pus pe ”hold” de Manchester City. Anunțul făcut despre viitorul său
articol scris de Digi Sport25.11.2024, 19:55
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Kevin De Bruyne (32 de ani) mai are contract cu Manchester City până în vara anului 2025, iar viitorul lui pe Etihad Stadium este încă incert.
Pep Guardiola a vorbit despre situația lui De Bruyne la scurt timp după ce a acceptat oferta de prelungire a înțelegerii cu Manchester City, iar acum a venit rândul mijlocașului belgian să facă un anunț despre viitorul său.
De Bruyne, anunț despre viitorul său la Man. City: ”Am avut o discuție încă din vară, dar apoi m-am accidentat”
În timpul unei conferințe de presă, Kevin de Bruyne a explicat că a fost concentrat în ultima perioadă asupra stării sale de sănătate și a trecut în plan secund contractul său cu Manchester City.
De asemenea, belgianul a dezvăluit că a purtat discuții cu oficialii de pe Etihad privind înțelegerea sa.
”Evident, când am început sezonul, știam că vor avea loc discuții, dar apoi, din păcate, am avut acea problemă din meciul cu Brentford, așa că am pus practic totul deoparte.
Speram să nu pot juca pentru câteva zile, dar au ajuns să fie opt, nouă săptămâni. Deci, pentru moment, aș prefera ca prima oară să mă simt mai bine, și totul va veni de la sine. Nu sunt prea obsedat de acest lucru acum.
Știu că oamenii îmi vor pune întrebări despre asta, dar nu pot spune prea multe.
Nu au fost multe discuții, așa că sunt bine, sunt fericit, vreau doar să joc din nou un fotbal bun, iar despre viitor vom vedea. Oamenii pot spune sau scrie despre asta, eu nu pot să fac nimic în privința asta.
Vreau doar să joc un fotbal bun și vom vedea ce ne rezervă viitorul. Am avut o discuție încă din vară, dar apoi m-am accidentat, așa că nu aveam starea de spirit potrivită pentru a vorbi despre asta la momentul respectiv.
Vreau cu adevărat să fiu bun și să revin acolo unde trebuie să fiu pe teren și să fiu din nou eu însumi. Și nu e nici o grabă, așa că nu mă simt inconfortabil în situația mea.”, a declarat De Bruyne, potrivit goal.com.
- un gol și un assist a reușit belgianul în acest sezon pentru Manchester City, în șase partide
- 45 de milioane de euro este cota de piață a lui Kevin de Bruyne, potrivit Transfermarkt
- 103 de goluri și 171 de pase decisive a reușit De Bruyne pentru City, în 388 de partide
Pep Guardiola știe momentul în care Kevin de Bruyne va decide să plece de la Manchester City
"Nu știu. Asta depinde de Kevin. Ca și David Silva, va decide când este cel mai bine pentru el și pentru echipă. El nu va dori să fie în poziția în care să nu poată juca la fiecare trei zile”, a declarat antrenorul la conferința de presă, conform bbcsport.com.
În plus, tehnicianul celor de la City are încredere totală în revenirea lui De Bruyne.
Accidentat în meciul cu Inter Milano (scor 0-0), mijlocașul a revenit pe teren la începutul lunii noiembrie, în partida cu Sporting, pierdută de ”Cetățeni”, scor 1-4, doar pentru 6 minute.
Jucătorul nu și-a putut ajuta echipa nici în meciurile împotriva lui Brighton (1-2), respectiv Tottenham (0-4), unde a evoluat 17 minute în fiecare dintre jocuri.
„Se luptă să revină la cel mai bun nivel. Nu are 26, 27, 28 de ani. Primul său meci, cu o zi înainte de Spurs, a spus că este prima zi în care nu s-a simțit incapabil să joace. Când s-a întors după cinci luni, a jucat timp de 15, 30, 45 de minute.
Când Kevin se poate antrena pe deplin, sigur va ajuta echipa, pentru că este unic." a mai declarat antrenorul pentru sursa citată anterior.
Man. City va juca împotriva celor de la Feyenoord în Liga Campionilor, mâine, 26 noiembrie, de la ora 22:00, meci transmis în direct pe Digi Sport 4.
De asemenea, abonații Digi România mai pot viziona partida pe Aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro, pe teritoriul României.
Etichete: manchester city , pep guardiola , kevin de bruyne
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții