Jurgen Klopp, premiat la fel ca Nelson Mandela: ”Este incredibil să primești acest tip de recunoaștere”
articol scris de Digi Sport03.11.2022, 22:24
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
Jurgen Klopp (55 de ani) a devenit al doilea străin, după fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela, căruia i-a fost atribuit premiul ”Freedom of the City” din partea autorităţilor oraşului Liverpool.
Jurgen Klopp, despre distincția primită la Liverpool
Klopp (55 de ani) antrenează din octombrie 2015 echipa locală FC Liverpool, pe care a condus-o de trei ori în finala Ligii Campionilor, competiţie pe care a câştigat-o în 2019.
El a cucerit, totodată, Supercupa Europei şi Cupa Mondială a cluburilor (ambele în 2019), titlul de campion în Premier League (2020) şi Cupa Angliei (2022) alături de ”cormorani”.
”Trebuie să fiu sincer: când am auzit pentru prima oară această ştire, am avut nevoie de un minut pentru a o asimila.
După cum vă puteţi imagina, primesc mereu diferite tipuri de ştiri în munca mea, dar aceasta a fost cu siguranţă un moment 'wow'. Este incredibil să primeşti acest tip de recunoaştere”, a declarat germanul, onorat pentru munca sa la clubul Liverpool, precum şi pentru sprijinul acordat organizaţiilor caritabile, potrivit Agerpres.
Nelson Mandela a fost primul străin căruia i-a fost acordat premiul ”Freedom of City” de către autorităţile din Liverpool, în 1994 pentru lupta sa împotriva apartheidului în Africa de Sud.
Printre celebrităţile care au mai intrat în posesia acestui premiu se numără şi componenţii celebrei trupe muzicale The Beatles, originari din Liverpool.
Etichete: liverpool , jurgen klopp , nelson mandela , jurgen klopp liverpool
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții