Jurgen Klopp a cerut ”de urgență” un mijlocaș la Liverpool
articol scris de Digi Sport13.11.2023, 11:10
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Liverpool a investit în vară o sumă importantă pentru a aduce jucători în compartimentul defensiv.
Astfel, ”Cormoranii” au achitat aproximativ 112 de milioane de euro pentru transferurile lui Dominik Szoboszlai (23 de ani) și Alexis Mac Allister (24 de ani).
Însă, se pare că Jurgen Klopp (56 de ani), antrenorul lui Liverpool, mai vrea să aducă în următoarele perioade de mercato un mijlocaș cu o carte de vizită importantă.
Piotr Zielinski, pe lista lui Jurgen Klopp
Potrivit Fichajes, Jurgen Klopp îl vrea la Liverpool încă din iarnă pe Piotr Zielinski (29 de ani), mijlocașul central polonez al celor de la Napoli. Sursa citată anterior scrie că oficialii ”Cormoranilor” sunt pregătiți să-i ofere un contract generos jucătorului campioanei pentru a-l convinge să se alăture lotului pregătit de Jurgen Klopp.
Contractul lui Zielinski cu Napoli expiră în vara viitoare, astfel că, în acest context, mai multe echipe importante s-au arătat interesate de serviciile polonezului, printre care se numără Liverpool, Juventus și Inter.
Dacă nu-și va prelungi actualul angajament cu Napoli, mijlocașul polonez va putea semna în iarnă, din postura de jucător liber de contract, cu orice echipă (atunci când intră în ultimele 6 luni de contract).
Ajuns la Napoli în vara anului 2016 de la Udinese, Piotr Zielisnki s-a integrat rapid în garnitura de start a formației de lângă Vezuviu. Astfel, în decurs de 8 sezoane, polonezul a jucat 345 de meciuri, a marcat 50 de goluri și a furnizat 46 de assist-uri.
- 35 de milioane de euro este cota de piață a lui Piotr Zielinski, potrivit Transfermarkt
- 16 meciuri a jucat Zielinski pentru Napoli în acest sezon
- 3 goluri și 3 pase decisive a reușit mijlocașul în actuala stagiune
Etichete: liverpool , jurgen klopp , piotr zielinski
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții