Jucătorul pe care Pep Guardiola a vrut să-l aducă în locul lui Bernardo Silva
articol scris de Digi Sport27.09.2023, 09:43
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Bernardo Silva a fost foarte aproape să o părăsească pe Manchester City în această vară și să semneze cu Barcelona.
Însă, portuhezul a ales, în cele din urmă, să-și prelungească contractul cu ”Cetățenii” și să rămână în lotul pregătit de Pep Guardiola (52 de ani) în următoarele 3 sezoane.
Însă, cu toate acestea, se pare că tehnicianul spaniol a luat în calcul și o eventuală despărțire de lusitan și deja avea pregătit numele care să-l înlocuiască pe mijlocaș în compartimentul median.
Warren Zaire-Emery, pe placul lui Pep Guardiola
Potrivit celor de la Daily Mirror, Pep Guardiola este un admirator al lui Warren Zaire-Emery (17 ani), mijlocașul celor de la PSG, care poate juca și ”în fața apărării”. Astfel că, în vara acestui an, tehnicianul spaniol le-ar fi propus oficialilor lui Manchester City să-l semneze pe adolescent, iar în această tranzacție să fie inclusă și plecarea lui Bernardo Silva de pe Ettihad la campioana Franței.
Însă, mutarea nu s-a mai concretizat, după ce Bernardo Silva a decis să-și prelungească înțelegerea cu ”Regina Europei”.
Crescut de academia celor de la PSG, Zaire-Emery a fost promovat la echipa mare a clubului parizian în vara anului trecut. În stagiunea precedentă, mijlocașul a evoluat în 35 de partide pentru formația de pe Parc des Princes și a marcat 3 goluri, iar evoluțiile sale bune, la o vârstă atât de fragedă, au atras interesul mai multor cluburi importante.
- 20 de milioane este cota de piață a lui Zaire-Emery, potrivit Transfermarkt
- 7 meciuri a jucat mijlocașul în acest sezon, reușind să furnizeze un assist
Etichete: manchester city , pep guardiola , bernardo silva , zaire-emery
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții