Joe Cole a pronunţat suma imensă pe care arabii de la Newcastle o vor investi în jucători
articol scris de Digi Sport02.12.2021, 13:17
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Toată presa din Anglia a preluat declaraţia făcută de Joe Cole, fostul jucător de la Chelsea, Liverpool, Lille, Aston Villa etc, în care a fost dezvăluită suma pe care noii manageri de la Newcastle o vor investi în fotbalişti: 300 de milioane de euro!
După ce Newcastle a devenit cel mai bogat club din lume, preluată fiind de societatea prinţului moştenilor al Arabiei Saudite, la club nu s-au produs multe schimbări. Doar un antrenor nou în locul lui Steve Bruce. Încă nici Eddie Howe (43 de ani), convins să preia echipa, nu a putut face minuni, iar echipa are un egal şi o înfrângere sub comanda sa. Se află pe loc ultimul loc şi a rămas singura echipă din Premier League rămasă fără victorie!
Joe Cole anunţă că Newcastle va cheltui până la 300 de milioane de euro pentru patru sau cinci jucători
Dar mai este puţin până când conducerea va intra pe piaţa transferurilor, în momentul deschiderii "ferestrei". Chiar dacă sunt puţini jucătorii foarte buni care s-ar transfera iarna, Newcastle poate ajunge la nume importante pentru că va cheltui până la 300 de milioane de euro.
- Fondul Public de Investiţii al Arabiei Saudite a cumpărat 80 la sută din acţiunile de la Newcastle pentru 300 de milioane de euro.
"Vor să cheltuiască între 200 şi 300 de milioane de euro în ianuarie. Proprietarii nu au venit să se joace. Sunt cei mai bogaţi proprietari pe care i-am văzut şi în ianuarie vor cheltui bani. Cred că patru sau cinci jucători vor fi cumpăraţi. După ce vor obţine prima victorie îşi vor recăpăta încrederea vor începe să joace. Cred că este omul (n.r. managerul Eddie Howe) potrivit pentru această muncă", a declarat Cole, citat de Marca.es.
- Mohammed Bin Salman este liderul grupului de investiții din Arabia Saudită. Averea lui este estimată la peste 250 de miliarde de euro, de 10 ori mai mult față de patronul lui Manchester City, Sheikh Mansour
Newcastle este pe ultimul loc în clasamentul Premier League
Etichete: newcastle , steve bruce , eddie howe , mohammed bin salman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții