Ibrahimovic explică "renaşterea" lui Pogba şi îl înţeapă pe Jose Mourinho
21.01.2019, 14:42SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Zlatan Ibrahimovic, care a lucrat cu Jose Mourinho la Inter Milano şi Manchester United, susţine că tehnicianul portughez nu mai putea continua pe Old Trafford, iar în spirjinul părerii sale a oferit exemplul revirimentului lui Paul Pogba.
Suedezul de 37 de ani a declarat, într-un interviu pentru ESPN, că stilul de joc al lui Mourinho şi relaţia încordată pe care o avea cu Pogba nu i-au permis mijlocaşului francez să se exprime la nivelul său obişnuit.
"Există jucători care trebuie să fie liberi, care trebuie să se simtă liberi să facă ceea ce pot face. Cred că Paul este unul dintre ei. Paul nu a simţit că are încrederea antrenorului, iar antrenorul nu a simţit încrederea lui Paul.
E dificil să performezi ca jucător, dacă nu ai încrederea antrenorului şi nu ai acea energie, acea motivaţie, iar Jose a simţit acelaşi lucru faţă de Paul. Astfel de lucruri se întâmplă, sunt parte din joc. Nu toată lumea se poate înţelege şi să facă treabă bună împreună.
Simţi că vine un moment în care unul dintre ei e blocat şi cineva trebuie să plece. Acum, a plecat antrenorul, iar Paul este mai liber", a comentat Ibrahimovic, pe marginea situaţiei de la United.
De la plecarea lui Jose Mourinho, înlocuit de Ole Gunnar Solskjaer, Man. United a obţinut 7 victorii din tot atâtea meciuri, în toate competiţiile. Pogba s-a aflat pe teren în cele 6 partide din Premier League şi a reuşit 5 goluri şi 4 pase decisive.
Etichete: jose mourinho , manchester united , zlatan ibrahimovic , paul pogba
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții