"Here we go": Liverpool i-a achitat clauza de reziliere unui star din Premier League! Anunțul zilei în mercato
articol scris de Digi Sport05.06.2023, 13:28
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Liverpool a bătut palma cu Brighton pentru transferul lui Alexis Mac Allister (24 de ani).
Este prima mutare reușită de "Cormorani" în perioada de mercato a verii. Transferul a fost anunțat pe Twitter de jurnalistul Fabrizio Romano, cunoscut pentru acuratețea informațiilor legate de transferuri, dar și pentru sintagma "Here we go" (n.r. Să mergem) atunci când o mutare este finalizată.
Liverpool l-a transferat pe Alexis Mac Allister
Potrivit italianului, Liverpool i-a achitat clauza de reziliere lui Mac Allister. Suma exactă nu este cunoscută, însă ar fi considerabil mai mică decât cea vehiculată până acum, 70 de milioane de euro.
Campionul mondial va semna un contract care îl va ține pe Anfield până în vara anului 2028. Transferul urmează să fie oficializat săptămâna aceasta, după ce Mac Allister va efectua cu succes vizita medicală.
Cine e Alexis Mac Allister, prima lovitură dată de Liverpool în mercato
Mac Allister a fost transferat de Brighton de la juniorii lui Argentinos, în 2019, pentru 8 milioane de euro.
Sezonul acesta, mijlocașul central nu doar că a contribuit la câștigarea Cupei Mondiale de către Argentina, ci a avut prestații excelente și în Premier League.
Capabil să joace atât ca mijlocaș "box to box", cât și ca închizător sau număr 10, Mac Allister o va ajuta pe Liverpool să treacă mai ușor peste problemele din compartimentul median.
- 40 de meciuri, 12 goluri și 3 assist-uri sunt cifrele înregistrate de Alexis Mac Allister la Brighton, în sezonul recent încheiat.
- 42 de milioane de euro este cota sa de piață, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
Etichete: liverpool , mercato , alexis macallister
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții