Guardiola vrea la Manchester City un star de la Real Madrid. Suma uriașă cerută de madrileni
27.06.2019, 10:06SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Real Madrid ar putea să "scape" de un jucător mai ușor decât se aștepta. Isco este dorit de Josep Guardiola la Manchester City, fapt care ar "împăca" pe toată lumea. Potrivit publicației spaniole Marca, fostul antrenor al Barcelonei îl vrea neapărat pe mijlocașul de la Real Madrid, pe care îl consideră înlocuitorul ideal pentru David Silva.
Ajuns la 33 de ani, Silva a anunțat deja că sezonul 2019-2020 va fi ultimul pe care îl va juca pentru City, acolo unde a ajuns în 2012. Astfel, Guardiola se interesează îndeaproape de situația lui Isco și insistă pentru mijlocașul de 27 de ani, pe care îl apreciază foarte mult și nu a ascuns niciodată că este un fotbalist care se pliază pe filisofia sa de joc.
Transferul lui Isco de la Real Madrid la Manchester City, benefic pentru toată lumea
Real Madrid vrea 80 de milioane de euro în schimbul lui Isco, cotat la 60 de milioane de euro de publicația de specialitate Transfermarkt. În plus, ideea i-ar surâde și jucătorului, care, de la venirea lui Hazard în această vară, nu ar avea loc în primul 11 gândit de Zidane la Real.
Pe lângă aceasta, transferul ar fi benefic și pentru Real Madrid, care trebuie să echilibreze balanța pentru a respecta fair-play-ul financiar, iar în acest sens, un asemenea transfer le-ar asigura și o sumă frumoasă de bani, având în vedere că City are o situație financiară excelentă.
Aducerea lui Isco ar fi primul mare transfer al lui Manchester City din această vară. Până acum, City l-a transferat doar pe portarul american Zack Steffen, de la Columbus Crew, pentru 8 milioane de euro.
Până acum, Real Madrid a transferat 5 jucători, în valoare totală de peste 300 de milioane de euro:
- Takefusa Kubo (18 ani,mijlocaş) - de la FC Tokyo la Real Madrid pentru 2 milioane de euro. A semnat pe 6 ani.
- Ferland Mendy (24 de ani, fundaş stânga) - de la Lyon la Real Madrid pentru 50 de milioane de euro. A semnat pentru 6 ani.
- Eden Hazard (28 de ani, mijlocaș ofensiv) - de la Chelse ala Real Madrid, pentru 100 de milioane de euro. A semnat pe 5 sezoane.
- Luka Jovic (21 de ani, atacant) - de la Eintracht Frankfurt la Real Madrid, pentru 60 de milioane de euro + variabile.
- Eder Militao (21 de ani, fundaș central) - de la Porto la Real Madrid, pentru 50 de milioane de euro.
- Rodrygo (18 ani, extremă stânga) - de la Santos la Real Madrid, pentru 45 de milioane de euro.
Etichete: isco , josep guardiola , transferuri real madrid , transfer isco , transferuri manchester city , oferte isco
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții