Gafă de proporții făcută de Sky Sports în privința lui Radu Drăgușin
articol scris de Digi Sport02.09.2024, 09:02
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Radu Drăgușin (22 de ani) a fost titular în premieră în acest sezon la Tottenham, în meciul din deplasare cu Newcastle, pierdut 1-2.
La prezentarea echipelor de start, englezii de la Sky Sports au făcut o gafă în ceea ce-l privește pe Radu Drăgușin.
”Francezul” Radu Drăgușin, titular la Tottenham
Concret, în dreptul numelui și a pozei lui Radu Drăgușin, Sky Sports a pus drapelul Franței, nu al României, notează jurnalistul Jonathan Davies.
Chiar dacă Tottenham a pierdut la Newcastle și a încasat două goluri, Radu Drăgușin a avut o prestație solidă, ba chiar a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei lui Ange Postecoglou.
Radu Drăgușin a primit nota 7 în portalul Football London, cea mai mare acordată jucătorilor de la Tottenham. Același calificativ l-au mai primit Pape Sarr, Yves Bissouma și Brennan Johnson.
Ce a spus Ange Postecoglou despre prestația lui Radu Drăgușin
Și Ange Postecoglou a remarcat prestația lui Radu Drăgușin.
"Cred că Radu a avut o prestație bună. A fost o oportunitate grozavă să îl joc. Încă are doar 22 de ani. E încă tânăr, în special pentru un fundaș central, și m-am gândit că, dacă îl expun la această atmosferă, cu pericolul pe care îl pune Isak în atac, trebuie să fie foarte concentrat, iar el a reușit să fie.
Cred că va juca un rol important pentru noi în acest sezon. Faptul că a avut parte de această experiență îl va ajuta mult", a spus Ange Postecoglou.
Etichete: sky sports , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții