Gabriel Jesus e la Londra și semnează! Ce sumă încasează Manchester City
articol scris de Digi Sport28.06.2022, 09:37
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gabriel Jesus (25 de ani) pleacă de la Manchester City după cinci ani și jumătate.
Atacantul brazilian, care a cerut să plece după ce a fost adus Erling Haaland, conștient că șansele sale să joace vor fi mai mici, va semna cu Arsenal.
- Premier League se vede la Digi Sport în următoarele trei sezoane
Gabriel Jesus e la Londra și semnează cu Arsenal
Gabriel Jesus se află deja la Londra și urmează să efectueze vizita medicală în cursul zilei de marți. Dacă nu vor apărea probleme la teste, brazilianul va semna cu Arsenal un contract valabil cinci ani.
Manchester City va primi o sumă importantă în schimbul atacantului, aproximativ 52 de milioane de euro, anunță jurnalistul Fabrizio Romano.
Campioana Angliei va înregistra, astfel, un profit cu Gabriel Jesus, pe care l-a transferat în ianuarie 2017, de la Palmeiras, în schimbul a 35 de milioane de euro.
- 95 de goluri a marcat Gabriel Jesus la Manchester City, în 236 de meciuri
Al patrulea transfer al verii la Arsenal
Gabriel Jesus ar urma să fie al patrulea jucător pe care Arsenal îl transferă în această vară, după Matt Turner, Marquinhos și Fabio Vieira.
Brazilianul va fi, însă, cel mai scump transfer al verii, cel puțin deocamdată, la clubul care a ratat dramatic accederea în grupele UEFA Champions League. Portarul Matt Turner a fost adus de la New England pentru 6.3 milioane de euro, Marquinhos a fost transferat de la Sao Paolo pentru 3.5 milioane de euro, în timp ce Fabio Vieira, ultima dată la FC Porto, a costat-o pe Arsenal 35 de milioane de euro.
Etichete: manchester city , arsenal , gabriel jesus , transfer gabriel jesus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții