Fotbalistul pe care "marele" Sir Alex Ferguson regretă cel mai mult că nu l-a transferat
articol scris de Digi Sport28.09.2021, 14:59
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Considerat de mulți ca fiind cel mai mare antrenor din istoria fotbalului, Sir Alex Ferguson a dezvăluit ce fotbalist regretă și acum că nu l-a adus la Manchester United.
Legendarul fost antrenor al lui Manchester United a avut parte de-a lungul timpului de mulți jucători de talie mondială, însă scoțianul a rămas totuși cu un mare regret în privința unui transfer ratat.
Sir Alex Ferguson: "Transferul ratat al lui Gascoigne e cel mai mare regret al carierei"
Sir Alex Ferguson a vorbit într-un interviu oferit presei engleze despre perioada petrecută la Manchester United, însă lucrul care a sărit în evidență a fost transferul ratat al lui Paul Gascoigne, pe care scoțianul îl regretă și în ziua de azi.
"Era absolut fantastic. Cred că dacă-l luam, avea o carieră grozavă la noi, chiar cred asta. Nu zic că nu a avut o carieră bună, dar fiind la noi sigur o avea la un nivel superior. Gascoigne a promis că semnează cu noi și așa că am plecat în vacanță.
După am primit un telefon de la club și mi s-a spus că a semnat cu Tottenham. E cel mai mare regret al carierei, că nu l-am transferat atunci", a spus Sir Alex Ferguson, conform The Sun.
Paul Gascoigne, etichetat drept unul dintre cei mai talentați fotbaliști englezi din istorie
Fostul mijlocaș a avut o carieră la nivel înalt, în ciuda problemelor de natură personală pe care le-a avut. Gascoigne a avut 57 de selecții și 10 goluri pentru naționala albionului, iar la nivel de club a evoluat, printre altele, pentru Newcastle, Tottenham, Lazio, Rangers sau Everton.
În 1988, Sir Alex Ferguson a avut acordul talentatului mijlocaș ofensiv, însă în cele din urmă acesta a preferat să-și încalce cuvântul dat și să meargă la Tottenham.
Sir Alex Ferguson a povestit cum a trăit debutul lui Cristiano Ronaldo pe Old Trafford
Într-un podcast acordat recent pentru clubul englez, Sir Alex Ferguson a vorbit despre momentul în care fostul său elev a jucat din nou pentru Manchester United după o perioadă de aproximativ 12 ani. De asemenea, legendarul antrenor nu a uitat să-i acorde lui CR7 laurii cuveniți pentru faptul că a evoluat continuu.
"A fost fantastic. Ați văzut că a fost ca Cezar când se întorcea în Roma după victorie. Am venit, am văzut, am cucerit. Întrucât există atâția fani ai lui United, puteam să avem un milion de oameni acolo (n.r. pe Old Trafford), fără niciun dubiu, pentru că erau foarte mulți afară, a fost genul acela de moment.
Când era doar un copil aici, procesul său de învățare a fost foarte, foarte rapid. Multă lume zicea că simulează și era puțin adevăr în asta, dar ulterior a început să atace fundașii și n-a avut nevoie decât de un ghiont pentru a începe să-i ia la vals. Ataca cu o viteză incredibilă. Cred că s-a născut cu o dorință, aceea de a cunoaște jocul din ce în ce mai bine", a declarat Ferguson.
Etichete: transfer , manchester united , sir alex ferguson , paul gascoine
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții