Oficial Fotbalistul de 38.000.000€ a semnat până în 2030 cu Tottenham: ”Este o mare bucurie pentru mine”
articol scris de Digi Sport12.12.2023, 18:34
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Tottenham a anunțat în cursul zilei de marți, 12 decembrie, că Destiny Udogie (21 de ani) a semnat prelungirea contractului.
Talentatul fundaș lateral a fost transferat de Spurs în iunie 2022 de la Udinese în schimbul a 18 milioane de euro.
Destiny Udogie a semnat prelungirea cu Spurs
În sezonul, Destiny Udogie a jucat sub formă de împrumut la Udinese, iar din această stagiune a devenit un om de bază al lui Ange Postecoglou.
Italianul a evoluat în 14 meciuri pentru Spurs, timp în care a reușit să marcheze un gol și să ofere două pase decisive.
Evoluțiile foarte apreciate i-au făcut pe oficialii londonezilor să îi ofere lui Udogie un nou contract până în vara anului 2030.
”Sunt foarte fericit să fiu la acest club mare. Este o mare bucurie pentru mine și le mulțumesc celor de aici pentru această oportunitate”, a spus Destiny Udogie.
- 38.000.000€ de milioane de euro este cota de piață a lui Udogie, potrivit transfermarkt.com.
Tottenham îl vrea pe Radu Drăgușin
La doar 21 de ani, Radu Drăgușin este cel mai curtat fotbalist român în acest moment.
Fundașul central face furori în tricoul celor de la Genoa, care cere peste 30 de milioane de euro pentru a îl ceda definitiv.
În ultima vreme s-a scris despre interesul mai multor formații din Premier League pentru stopperul naționalei României, iar presa din Marea Britanie a făcut anunțul.
Potrivit celor de la footballtransfers.com, Tottenham este extrem de interesată de transferul lui Radu Drăgușin. Pe lângă fundașul român, Spurs l-ar dori și pe Jarrad Branthwaite, de la Everton, însă ”Caramelele” vor în schimbul fotbalistului aproximativ 80 de milioane de euro.
”Clubul din nordul Londrei este dornic să-și întărească apărarea, iar scouterii au identificat țintele de top.
Drăgușin, care se află în prezent la clubul din Serie A Genoa, a atras atenția scouterilor de la Tottenham prin evoluțiile sale impunătoare. El mai are contract cu Grifonii până în 2027, iar interesul celor de la Spurs este unul real”, notează sursa citată.
Etichete: premier league , tottenham , spurs , udogie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții