Fotbalistul cu 246 de meciuri jucate pentru Liverpool s-a retras din cauza problemelor cardiace
articol scris de Digi Sport17.03.2023, 23:26
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Unul dintre cei mai buni mijlocași avuți de Liverpool în ultimele decenii a fost nevoit să se retragă din activitate, după depistarea unor probleme la inimă.
Lucas Leiva, retragere forțată din fotbal
În vârstă de 36 de ani, Lucas Leiva a fost legitimat la Liverpool în cea mai mare parte a carierei sale, în perioada 2008 - 2017. După plecarea de pe Anfield, mijlocașul brazilian a mers la Lazio și mai apoi la Gremio, acolo unde evolua și în prezent.
Recent însă, Leiva a fost diagnosticat cu probleme cardiace și a decis astfel să își încheie cariera de fotbalist profesionist, anunță jurnalistul Nicolo Schira.
- 22 de selecții are Lucas Leiva pentru naționala mare a Braziliei
Kun Aguero, ultimul nume mare care a renunțat la fotbal, din cauza problemelor la inimă
Sergio Aguero (34 de ani) s-a retras din fotbal după ce a fost diagnosticat cu aritmie cardiacă și profită acum de timpul liber, dar inima continuă să îi facă probleme.
Prin intermediul platformei de streaming Twitch, unde atacantul comunică des cu fanii săi, Aguero spunea, anul trecut, că nu mai poate juca fotbal nici măcar de plăcere, deoarece simte că se sufocă.
Probleme cardiace ale lui Aguero sunt atât de serioase încât fostul fotbalist nici măcar nu este sigur că va mai putea alerga vreodată.
"Dacă încerc acum să joc fotbal, rămân fără respirație. Uneori mă întreb dacă voi mai putea alerga vreodată din nou. Pur și simplu simt că inima mea nu funcționează cum trebuie", a explicat Aguero, conform Joe.
Etichete: liverpool , retragere , lucas leiva
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții