Fotbalistul căruia Pep Guardiola i-a cerut scuze. "Îmi pare foarte rău!"
articol scris de Digi Sport20.02.2024, 11:21
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, i-a cerut scuze mijlocaşului Kalvin Phillips, despre care a spus că era supraponderal la revenirea de la Cupa Mondială din Qatar, în 2022.
- Manchester City - Brentford se joacă marți, de la ora 21:30, în direct pe Digi Sport 3, într-o restanță din etapa cu numărul 18 din Premier League
Pep Guardiola i-a cerut scuze lui Kalvin Phillips
Phillips, aflat atunci la City, a jucat 40 de minute în două meciuri ale Angliei la CM 2022, iar după ce a revenit la echipa de club nu era în condiţia fizică potrivită pentru antrenamente.
Transferat în 2022 de la Leeds United, Phillips, 28 ani, nu a reuşit să câştige încrederea lui Guardiola, fiind titularizat în doar 6 meciuri în 18 luni. Luna trecută, el a fost cedat la West Ham United.
După ce a ajuns la "Ciocănari", Phillips a spus că încrederea lui a avut mult de suferit după comentariile lui Guardiola. El are 31 de selecţii şi un gol la naţionala Albionului.
"Îmi pare rău. Îi cer scuze. Îmi pare foarte rău. Am vorbit cu el înainte de asta. Niciodată, niciodată nu vorbesc cu echipa înainte de a spune ceva aici sau cu jucătorul, în acest caz", a declarat Guardiola, înaintea meciului cu cu Brentford.
Manchester City, aflată pe locul 3 în Premier League, se poate apropia la un punct de liderul Liverpool, dacă o învinge pe Bentford.
Etichete: manchester city , pep guardiola , kalvin phillips
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții