Video Faza despre care vorbește toată lumea! Radu Drăgușin, acuzat că a greșit marcajul la ocazia care putea decide meciul
articol scris de Digi Sport14.01.2024, 21:16
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Radu Drăgușin (21 de ani) a debutat oficial la Tottenham, în meciul cu Manchester United, scor 2-2, din etapa cu numărul 21 în Premier League.
Internaționalul român a intrat pe teren în minutul 85 și a jucat aproximativ 10 minute, iar la final a primit nota 6,7. În prelungiri, Drăgușin a fost implicat într-o fază care le putea aduce "Diavolilor Roșii" golul victoriei.
Galerie Foto
Radu Drăgușin & co, aproape să primească gol pe finalul meciului
Concret, în minutul 90+5, Garnacho a trimis o centrare de pe partea stângă, reluată de McTominay, însă lovitura de cap a scoțianului s-a dus puțin peste transversală.
Marcajul făcut de elevii lui Ange Postecoglou a stârnit nenumărate discuții pe Twitter, acolo unde părerile au fost împărțite. Înainte de centrare, Drăgușin îl marca pe Hojlund, iar Udogie pe McTominay.
Italianul, care îl avea pe McTominay în față și pe Antony în spate, l-a scăpat din marcaj pe scoțian, iar marele noroc al londonezilor a fost că mijlocașul nu a cadrat mai bine lovitura de cap.
Deși majoritatea s-a arătat de părere că Drăgușin nu a greșit marcajul, unii consideră că ar fi trebuit făcut astfel, iar românul ar fi greșit: Romero - Hojlund, Drăgușin - McTominay și Udogie - Antony.
Cifrele lui Radu Drăgușin în meciul Tottenham - Manchester United 2-2
Deși nu a evoluat decât aproximativ 10 minute, Drăgușin nu a comis nicio eroare majoră. A avut o intercepție, nu a pierdut niciodată mingea și nu a fost driblat de nimeni. În plus, a pasat de opt ori și a avut procentaj 100% de reușită.
Prin urmare, platforma SofaScore i-a acordat nota 6,7, mai mare decât a unui fotbalist consacrat precum Raphael Varane, care a fost integralist, însă nu a oferit siguranță în fața porții apărate de Onana și a fost notat cu 6,5.
Față de concurenții săi pe post, Drăgușin a obținut aceeași notă ca cea a lui Van de Ven, în timp ce căpitanul Romero a fost notat cu 6,9.
-
Manchester United: Onana (7) - Wan-Bissaka (7), Varane (6,5), Evans (6,7), Dalot (8,1) - Eriksen (6,7), Mainoo (6,4) - Garnacho (6,7), Fernandes (7), Rashford (6,9) - Hojlund (8,2)
Rezerve: McTominay (6,7), Martinez (6,4), Antony (6,4) -
Tottenham: Vicario (6,3) - Porro (8,1), Romero (6,9), Van de Ven (6,7), Udogie (7,2) - Skipp (7,1), Bentancur (7,6), Hojbjerg (6,7) - Johnson (6,7), Richarlison (7,7), Werner (7)
Rezerve: Gil (6,5), Drăgușin (6,7), Royal (nu a fost notat, deoarece a intrat în minutul 89)
VIDEO cu rezumatul meciului Manchester United - Tottenham 2-2:
Etichete: tottenham , manchester united , radu dragusin , scott mctominay
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții