Foto Fața lui spune totul! Fotografia cu Cristiano Ronaldo înaintea discuției decisive cu Erik ten Hag, virală instant
articol scris de Digi Sport25.10.2022, 15:02
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cristiano Ronaldo (37 de ani) s-a prezentat marți la antrenamentele lui Manchester United, pentru a lămuri conflictul pe care îl are cu antrenorul său.
Erik ten Hag (52 de ani) i-a cerut lui CR7 să aibă cu el o discuție decisivă legată de viitorul său, după ce l-a exclus din lot la meciul cu Chelsea, scor 1-1, pentru că a refuzat să intre pe teren.
Cristiano Ronaldo, vizibil nefericit la Manchester United
Pe Twitter s-a viralizat o primă fotografie cu Ronaldo înainte de sosirea la baza de la Carrington, iar fața portughezului spune totul despre situația în care se află.
CR7 a fost surprins vizibil nemulțumit, cu o privire arhicunoscută microbiștilor, deoarece o afișează și pe terenul de fotbal atunci când lucrurile nu funcționează.
Ronaldo se afla la volanul unui Cadillac Escalade, bolidul pe care l-a primit cadou de la Georgina Rodriguez în iarnă. Fotografia face acum înconjurul rețelelor sociale, unde este repostată de mai multe pagini.
Mașina în care Cristiano Ronaldo a fost fotografiat costă aproape 200.000 de euro
Iubita fotbalistului i-a dăruit un Cadillac Escalade, model estimat la aproximativ 200.000 de euro, pe 5 februarie, când Ronaldo a împlinit 37 de ani.
Vedeta de la Manchester United i-a mulțumit partenerei sale cu un sărut și s-a grăbit să testeze noua sa mașină, însoțit de trei dintre copiii cuplului.
Galerie Foto
Etichete: cristiano ronaldo , manchester united , erik ten hag
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții