Explicațiile lui Ange Postecoglou, după ce Tottenham a fost umilită de Newcastle
articol scris de Digi Sport13.04.2024, 18:48
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Tottenham a fost umilită de Newcastle, scor 4-0, în cadrul etapei cu numărul 33 din Premier League.
Alexander Isak (dublă), Anthony Gordon și Fabian Schar au adus victoria și cele trei puncte ”Coțofenelor”.
Ange Postecoglou: ”Nu am avut pe nimeni care să joace aproape de nivelul lor”
La finalul partidei, Ange Postecolgou s-a declarat dezamăgit de rezultatul final și a recunoscut forța celor de la Newcastle.
”A fost un meci greu, un pic crud dacă mă gândesc acum. Credit celor de la Newcastle, cred că au fost foarte buni astăzi. Noi nu am reușit să intrăm cu adevărat în joc și nu am reușit să facem nimic din ceea ce facem de obicei. Ne-a lipsit un pic de convingere astăzi în multe momente.
Jucătorii au încercat din greu. A fost dificil, pentru că, ca să fim corecți, nu am avut pe nimeni care să joace aproape de nivelul lor”, a spus Postecoglou, citat de TeamTalk.
VIDEO cu rezumatul partidei
Micky van de Ven (22 de ani), stoperul care îl ține pe bancă pe Radu Drăgușin (22 de ani) la Tottenham, a avut un meci de uitat la Newcastle, unde londonezii au fost învinși clar, 0-4.
Olandezul a greșit la primele două goluri, marcate în decurs de doouă minute. Nu doar că a greșit, dar a fost ridiculizat de atacanții lui Newcastle. În încercarea de a-i opri, a căzut de fiecare dată pe gazon.
Pentru prestația cu Newcastle, Micky van de Ven a fost notat în portalul SofaScore cu 6.3. O notă foarte slabă, însă nu a fost nicidecum cel mai slab fundaș al lui Tottenham.
Cristian Romero, colegul din centrul defensivei, a luat tot 6.3, dar Destiny Udogie, fundașul stânga, a fost notat cu 6, la fel ca portarul Guglielmo Vicaro! Pedro Porro a luat nota 6.4.
Cel mai bun de la Tottenham a fost James Maddison, notat cu 7.3, dar omul meciului a fost Anthony Gordon, de la Newcastle, 9.2..
Al treilea meci la rând fără minute pentru Radu Drăgușin
Radu Drăgușin a fost rezervă neutilizată la Tottenham cu Newcastle. Nu a jucat niciun minut nici cu West Ham, nici etapa trecută cu Nottingham Forest.
Stoperul român a avut, înainte de această serie, două jocuri consecutive de Premier League cu 90 de minute jucate, cu Fulham și Luton. A fost titular pentru că Micky van de Ven era accidentat.
Etichete: newcastle , premier league , tottenham , ange postecolgou
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții