Everton riscă o nouă sancțiune dură, după ce a fost deja depunctată cu 10 puncte
articol scris de Digi Sport18.11.2023, 15:53
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Everton a fost penalizată vineri de către reprezentanții Premier League, cel mai puternic campionat al lumii.
Formația antrenată de Sean Dyche a fost sancționată cu 10 puncte, deoarece nu a respectat regulamentul de profitabilitate și sustenabilitate (PSR) impus de campionatul britanic.
Everton riscă o nouă sancțiune dură
Everton riscă să fie depunctată cu încă nouă puncte. Burnley, Leicester și Leeds au dat în judecată clubul și cer, împreună, daune de peste 300 de milioane de euro, potrivit The Sun. Cele trei echipe s-au aflat în lupta pentru evitarea retrogradării cu ”Caramelele” în ultimii doi ani.
Sursa citată scrie că șefii clubului nu vor putea să plătească o asemenea sumă, astfel că gruparea din Liverpool ar urma să fie din nou depunctată. Dacă va primi pedeapsa, Everton ar ajunge la -5 puncte în campionat.
- Înainte prima depunctare, Everton se afla pe locul 14 în Premier League, cu tot atâtea puncte. Acum, "Caramelele" sunt pe penultimul loc, cu doar patru puncte, și trebuie să lupte pentru evitarea retrogradării.
Comunicatul emis de Premier League, după ce Everton a fost sancționată cu 10 puncte
Un comunicat oficial în acest sens a fost emis vineri, de către Premier League, pe site-ul propriu.
"O comisie independentă a impus o deducere imediată de 10 puncte pentru Everton, ca urmare a încălcării regulilor de profitabilitate și sustenabilitate din Premier League. Premier League a formulat o plângere împotriva clubului și a înaintat cazul unei comisii independente, la începutul anului.
De-a lungul anchetei, clubul a recunoscut că a încălcat regulamentul la finalul sezonului 2021/2022, dar amploarea încălcării este în curs de a fi determinată.
În urma unei audieri care a durat cinci zile, comisia a stabilit că calculul PSR al celor de la Everton pentru perioada de mai sus a dus la o pierdere de 124,5 milioane de lire sterline, ceea ce depășește pragul permis (105 milioane).
Comisia a concluzionat că ar trebui impusă o sancțiune sportivă sub forma unei deduceri de 10 puncte, iar aceasta are efect imediat", au transmis cei de la Premier League.
Etichete: sanctiune , premier league , everton
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții