Erling Haaland, monitorizat în permanență la Manchester City. Pep Guardiola: ”Trebuie să-l urmărim pentru că este atât de mare”
articol scris de Digi Sport15.04.2023, 18:59
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Pep Guardiola (52 de ani), antrenorul lui Manchester City, a anunțat că Erling Haaland (22 de ani) este monitorizat la fiecare pas de către clubul de pe Etihad.
- Erling Haaland și restul! Capitolul la care îi "spulberă" chiar și pe Leo Messi și Cristiano Ronaldo
Pep Guardiola: ”Sunt alături de el în fiecare secundă a zilei”
Pep Guardiola a explicat motivele pentru care Erling Haaland nu este scăpat niciodată din vederi de către cei de la Manchester City.
”Nu ştiu ce a făcut la Dortmund, dar avem grijă de el 24 de ore. Avem medici şi kinetoterapeuţi incredibili, sunt alături de el în fiecare secundă a zilei.
Este greu de înţeles de ce cheltuieşti mulţi bani pe un jucător şi apoi îi laşi în voia sorţii, nu ştiu ce fac celelalte cluburi.
În prezent, cu acest program solicitant de jocuri la fiecare trei sau patru zile, trebuie să avem grijă de ei. Este atât de solicitant, cu nutriţie, odihnă, somn, mâncare. Pentru antrenament, câte minute ar trebui să joace.
Există date care spun că nu se pot antrena mai mult de 10 sau 15 minute. Oamenii spun de ce a fost înlocuit cu Leipzig (n.r. luna trecută) când a marcat cinci goluri, dar apoi a fost accidentat după meciul de la Burnley, aşa că nu a putut juca cu noi împotriva lui Liverpool sau pentru Norvegia.
Ştim că trebuie să-l urmărim pentru că este atât de mare. Kinetoterapeuţii au grijă de el, este masat – spatele, umerii, tendoanele, totul.
Lucrează atât de mult timp la centrul de antrenament, mult mai mult decât pe teren. Astăzi, în fotbalul modern, jucătorii se antrenează mai mult în culise decât pe teren”, a spus Pep Guardiola, în cadrul unei conferințe de presă.
Erling Haaland și un record absolut la colecția sa
Erling Haaland (22 de ani) a marcat un gol pentru Manchester City în victoria cu Bayern, scor 3-0, din manșa tur a sferturilor Champions League.
Conform statisticienilor de la Opta, Haaland este primul jucător din întreaga istorie a Premier League care reușește să înscrie 45 de goluri în toate competițiile în cadrul unui singur sezon.
Haaland are 30 de goluri marcate în campionatul Angliei, 3 în FA Cup, unul în Cupa Ligii Angliei și 11 în Champions League.
Etichete: manchester city , pep guardiola , erling haaland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții