Erik ten Hag, atacat dur după excluderea lui Cristiano Ronaldo din lot: "A ales să-l umilească"
articol scris de Digi Sport20.10.2022, 22:45
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cristiano Ronaldo (37 de ani) a fost exclus din lotul celor de la Manchester United pentru partida pe care aceștia o vor juca în weekend, sâmbătă, la Londra, contra lui Chelsea.
Lusitanul a părăsit banca tehnică înainte de fluierul final al partidei cu Tottenham, câștigată cu 2-0 de "diavoli", iar gestul său nu a fost trecut cu vederea de Erik ten Hag.
Erik ten Hag, luat la țintă după excluderea lui Cristiano Ronaldo
Ba mai mult, s-a scris în presă că portughezul chiar a refuzat să intre pe teren în finalul confruntării cu trupa lui Antonio Conte.
Cunoscutul jurnalist englez Piers Morgan, care în trecut l-a mai atacat pe Erik ten Hag, a ținut din nou să-l critice pe olandez pentru decizia luată.
"Dezgustător. Ten Hag alege încă o dată să-l umilească pe cel mai mare jucător din istoria fotbalului, golgheter al echipei în stagiunea trecută. Cristiano ar trebui să-și găsească alt club pe cât de repede posibil, acolo unde să primească respectul pe care îl merită", a scris Morgan, pe Twitter.
Deși gestul de a pleca înainte de fluierul final nu este normal, Cristiano Ronaldo are și "partizani", iar unul dintre ei este Patrice Evra (41 de ani), fostul său coleg de la Manchester United în perioada 2006-2009. Fostul fundaș crede că vinovat este antrenorul, pentru că nu-l respectă pe atacant.
"Eu aș fi început meciul cu Ronaldo. Într-un interviu al lui Ten Hag, de după meciul cu Manchester City, întrebat de ce nu l-a folosit, a spus că pentru că îi respecta caracterul. Dacă îi respecta caracterul, ar fi trebuit, cu siguranță, să joace cu el. Și să joace de fiecare dată", a spus Evra.
A venit "nota de plată" pentru Ronaldo, plecat de pe bancă înainte de finalul partidei cu Tottenham
"Cristiano Ronaldo nu va face parte din lotul lui Manchester United pentru meciul de sâmbătă contra celor de la Chelsea. Restul lotului condus de Ten Hag este concentrat total la această partidă", este comunicatul emis de clubul din Manchester, conform The Athletic, citat de SportBibble.
De asemenea, sursa citată mai precizează faptul că Ronaldo nu o să mai fie primit la antrenamentele primei echipe, iar el va fi nevoit ori să se antreneze singur, ori cu formația de rezerve, U23.
Deciziile îi aparțin lui Erik ten Hag și sunt sprijinite total de conducerea clubului din Manchester, mai notează jurnaliștii englezi.
Confruntarea dintre Chelsea și Manchester United va avea loc sâmbătă, de la ora 19:30, în DIRECT pe Digi Sport 1 și LIVE VIDEO pe digisport.ro.
Etichete: cristiano ronaldo , manchester united , piers morgan , erik ten hag
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții