Englezii au descoperit care este singura variantă ca Radu Drăgușin să joace mai mult la Tottenham
articol scris de Digi Sport06.03.2024, 12:04
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Radu Drăgușin (22 de ani) a ajuns la începutul anului 2024 la Tottenham, în schimbul sumei de 31 de milioane de euro, și a devenit cel mai scump fotbalist român din istorie.
Radu Drăgușin poate evolua în lateral la Tottenham
Om de bază la naționala României și la Genoa, Radu Drăgușin a ales să facă pasul în Premier League, la Tottenham. Până acum, fundașul central nu a reușit să se impună și a început ca rezervă în toate partidele sub comanda lui Ange Postecoglou.
Mai mult, la ultimele 3 meciuri, Radu Drăgușin a rămas pe banca de rezerve, fără să bifeze vreun minut, iar semnele nu sunt unele îmbucurătoare pentru român. Despre situația acestuia au vorbit jurnaliștii englezi, care au recunoscut că fotbalistului îi este aproape imposibil să le ia fața lui Van de Ven și Romero, cel puțin în momentul de față.
Britanicii au venit și cu o soluție pentru Radu Drăgușin, aceea de a trece în lateral, acolo unde concurența este redusă. Nu ar fi pentru prima dată când românul ar evolua în acele zone în cariera sa.
În Italia, Drăgușin a avut mai multe meciuri în care a fost utilizat ca fundaș dreapta.
Fanii lui Tottenham: ”Drăgușin trebuie să intre”
Transferat de Spurs în această iarnă, Radu Drăgușin a adunat doar aproximativ 30 de minute în tricoul londonezilor. La ultimele trei jocuri din Premier League, românul a rămas pe banca de rezerve.
Fanii lui Tottenham l-au cerut în primul 11 pe român înaintea jocului cu Palace, iar când au văzut că Postecoglou a apelat din nou la cuplul Romero - van de Ven, au răbufnit, în ciuda victoriei echipei lor favorite.
"Sunt cel puțin zece meciuri de când nu mai atacăm de la mijloc, nu mai avem pase lungi. Drăgușin poate fi incredibil în atac, la duelurile aeriene, dar îl preferă pe Emerson", "Drăgușin trebuie să intre", "Ange sigur are ceva cu Drăgușin" sau "Avem nevoie de o schimbare, să intre Drăgușin și Johnson", au fost doar câteva dintre reacțiile englezilor pe rețelele sociale.
- Următorul joc al lui Tottenham e programat pe 10 martie, în deplasare la Aston Villa, și va putea fi urmărit în direct la Digi Sport.
Etichete: premier league , tottenham , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții