Englezii, aproape de implementarea VAR. Când va fi luată decizia
05.03.2018, 12:41Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Directorul executiv al Federaţiei Engleze de Fotbal (FA), Martin Glenn, susţine că sistemul de asistenţă video pentru arbitri (VAR) are şanse mari de a fi implementat de Premier League după ce a primit undă verde de la International Football Association Board (IFAB).
Tehnologia VAR este pregătită să fie utilizată la Cupa Mondială 2018 din Rusia, după ce administratorii regulilor jocului şi-au dat acordul cu prilejul reuniunii de sâmbătă de la Zurich.
''Am senzaţia clară că Premier League nu va dezbate necesitatea sistemului, ci momentul când va fi aplicat. Premier League va decide când va fi introdus sistemul VAR. După mine, ei au ales soluţia corectă de a nu adopta prea devreme sistemul şi să-i lăsăm pe alţii să perfecţioneze sistemul. Premier League este cea mai profitabilă ligă din lume şi consecinţa unei proaste implementări a VAR ar fi avut efecte serioase, dar pe de altă parte mizele sunt la fel de mari şi dacă nu vom utiliza niciodată VAR'', a declarat Martin Glenn.
UEFA a respins utilizarea arbitrajului video în sezonul viitor al Champions League, susţinând că este nevoie de mai mult timp pentru perfecţionarea sistemului VAR.
Cluburile engleze se vor reuni în aprilie pentru a decide oportunitatea introducerii sistemului VAR din sezonul viitor. Până în prezent, VAR a fost utilizat la meciuri din Cupa Angliei şi impresiile sunt împărţite, în timp ce fanii nu înţeleg anumite decizii luate de arbitri după consultarea VAR.
Etichete: premier league , fa , var , video arbitration , var premier league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții