El este cel mai scump jucător din Europa, conform valorii de transfer. Cum arată TOPUL întocmit de CIES: Haaland, abia pe 4
articol scris de Digi Sport07.06.2021, 12:34
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Observatorul fotbalului european (CIES) a anunţat că Phil Foden, mijlocaşul ofensiv al lui Manchester City, este jucător cel mai scump din Europa, conform clasamentului bianual al celor mai mari valori de transferuri pentru jucătorii din cele mai puternice 5 campionate de pe continent, informează L'Equipe.
Phil Foden, cel mai scump jucător din Europa
În algoritmul Observatorului fotbalului, trei jucători englezi conduc în acest clasament al cărui lider este Phil Foden şi, conform CIES, ar trebui alocaţi 190 milioane euro pentru ca Manchester City să ia în considerare cedarea sa.
Alţi doi jucători de la Manchester United completează podiumul: Mason Greenwood (178 milioane euro) şi Marcus Rashford (159 milioane euro).
Din afara Premier League, norvegianul Erling Haaland (Borussia Dortmund) este jucătorul care ar prezenta cea mai mare valoare de transfer, estimată la 155 milioane euro.
Mult timp jucătorul potenţial cel mai scump din lume, Kylian Mbappe (118 milioane euro), care conducea acest clasament la începutul lui 2020 cu 265,2 milioane euro, nu mai este decât al 12-lea, în principal din cauza duratei scurte a contractului său (2022). Însă el rămâne primul cel mai valoros francez, urmat de Jules Kounde (FC Sevilla - 82 milioane) şi Anthony Martial (Manchester United - 81 milioane euro). Brazilianul Neymar (PSG) este abia pe locul 71 (61,1 milioane).
TOPUL celor mai scumpi fotbaliști din Europa
Etichete: manchester city , cies , cei mai scumpi jucători , phil foden
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții