"E nebun" să facă pasul acesta. Un star al lui Chelsea, gata să meargă la Barcelona
02.07.2018, 17:53SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După Clement Lenglet, care e aproape să semneze cu Barcelona, catalanii ar mai putea da o lovitură în această vară. Willian e pe cale să lase Chelsea pentru echipa de pe Camp Nou, iar primele contacte au avut loc deja.
Brazilianul are același agent ca și Coutinho, Kia Joorabchian, care a informat deja Barca de posibilitatea ca mijlocașul să părăsească Chelsea. În urmă cu câteva zile, Barcelona a făcut o ofertă de 56 de milioane de euro, dar Roman Abramovich ar vrea 80, ceea ce catalanii consideră excesiv, având în vedere că jucătorul va împlini în curând 30 de ani.
Willian crede că "abordarea culturală fotbalistică" a Barcelonei i se potrivește ca o mănușă. De cealaltă parte, și Barcelona consideră că Willian s-ar integra ușor în stilul echipei, datorită capacității de a combina cu ușurință și ușurința de a marca.
Willian "e nebun" să facă pasul la un club ca Barcelona, așa cum titrează El Mundo Deportivo, pentru că astfel ar fi sigur de "performanțe imediate".
E de reținut și o declarație mai veche a lui Willian, din februarie, când spunea: "Barca și Real sunt cele mai mari cluburi din lume, cluburi cu o mai mare vizibilitate. E visul oricărui jucător. Desigur că mai sunt și alte cluburi mari, precum Bayern sau PSG, dar acestea două sunt diferite", a spus Willian la acea vreme.
Mijlocașul ofensiv de 29 de ani, care se află la Cupa Mondială cu Brazilia, a ajuns pe Stamford Bridge în 2013, iar contractul său expiră în 2020.
În sezonul trecut, Willian a marcat 13 goluri și a dat 12 pase de gol la Chelsea.
Etichete: chelsea , barcelona , willian , willian transfer , willian barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții