E gata! Tottenham a spus ”DA” și fundașul central va pleca la vară
articol scris de Digi Sport12.05.2024, 23:30
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Presa britanică a anunțat că Radu Drăgușin (22 de ani) ar putea fi transferat de Napoli în următoarea perioadă de mercato, în schimbul a 46 de milioane de euro, însă, până la o eventuală mutare a românului, un alt fundaș central se va despărți cu siguranță de Spurs la vară.
Japhet Tanganga pleacă de la Tottenham
Este vorba despre Japhet Tanganga (25 de ani), împrumutat în partea a doua a acestui sezon la Millwall, în Championship. Stoperul englez a lăsat o impresie foarte bună pe ”The Den”, iar divizionara secundă și-a exprimat dorința de a-l transfera definitiv.
- Două goluri în 18 meciuri a adunat Tanganga la Millwall.
- 2,5 milioane de euro este cota de piață a lui Japhet Tanganga, potrivit Transfermarkt.
Tottenham și-a dat acordul și cele două părți au bătut palma, notează Spurs Web. Rămâne de văzut dacă Millwall se va înțelege cu jucătorul, însă e cert că fundașul va pleca de la Spurs, având în vedere că gruparea londoneză nu va activa clauza de prelungire a contractului lui Tanganga, care expiră în iunie.
Crescut de Tottenham, fostul internațional U21 englez a adunat 50 de prezența la prima echipă a celor de la Spurs.
Nota primită de Radu Drăgușin pentru prestația din meciul Tottenham - Burnley
După 6 meciuri în care a fost rezervă neutilizată, Radu Drăgușin a fost introdus pe teren în minutul 75 al meciului Tottenham - Burnley 2-1, în locul lui Oliver Skipp, mijlocaș central de meserie, folosit pe postul de fundaș stânga. Românul a evoluat în centrul defensivei, alături de Cristian Romero, iar Micky van de Ven a fost mutat în flancul stâng al apărării.
Pentru prestația sa, fundașul a primit nota 6,6 din partea portalului Sofascore. Dintre jucătorii care au intrat de pe bancă pe parcursul jocului, doar Rodrigo Betancur a primit un calificativ mai bun, 6,7. În schimb, doar Brennan Johnson, dintre titulari, a fost notat mai slab decât Drăgușin, 6,5.
VIDEO Rezumat Tottenham - Burnley 2-1
Florin Manea, agentul lui Radu Drăgușin, a transmis că nu există vreo ofertă pentru Radu Drăgușin, însă a recunoscut că sunt contacte și interses din partea altor cluburi pentru român.
”Eu nu știu nimic, nu m-a sunat nimeni să-mi spună că este dorit (n.r. la Napoli), dar interes, zvonuri există. Pentru faptul că n-a prea jucat, lumea crede că vrem să plecăm, dar nu cred că este cazul. M-au mai sunat pe ideea 'Ați fi interesați?' din Serie A și Bundesliga.
Totuși, Radu este sub contract cu Tottenham pentru încă șase ani, nu cred că vor să-l vândă. Au zis că sunt mulțumiți cu el și că va juca mult mai mult din sezonul viitor”, a declarat Florin Manea.
Etichete: tottenham , transfer tottenham , japhet tanganga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții