"E cel mai prost transfer din istorie! Păstrează distanțarea socială față de minge". Kepa, pus pe coji de nucă
08.07.2020, 09:13SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fanii echipei Chelsea și-au arătat dezamăgirea după evoluția portarului spaniol Kepa, în meciul câștigat de echipa lui Frank Lampard, 3-2, în deplasare, cu Crystal Palace, partidă jucată marți, în etapa a 34-a din Premier League.
Spaniolul e pus pe coji de nucă de suporteri după ce nu a reușit să blocheze golul formidabil de 1-2, marcat de Zaha, în minutul 37.
Portarul pe care Chelsea a plătit 80 de milioane de euro a devenit titular în poarta trupei de pe Stamford Bridge, după restartul fotbalului în Anglia, dar fanii îl contestă neîncetat.
"Are cineva încredere în Kepa când o minge e trimisă spre poarta lui?"
Mulți dintre ei au trecut la ironii fine pe rețelele de socializare.
"Kepa păstrează distanțarea socială față de minge", a scris un fan, potrivit Daily Mail, în timp ce un alt suporter a fost și mai dur: "Are cineva încredere în el când o minge e trimisă spre poarta sa? Că eu n-am".
Venit de la Athletic Bilbao, Kepa a devenit cel mai scump portar din istorie, trupa lui Roman Abramovich plătindu-le bascilor 80 de milioane de euro.
În acest sezon, Kepa își pierduse locul de titular, iar Willi Caballero, veteranul argentinian a dus greul în multe partide.
"Kepa îmi face sângele să fiarbă. E cum era Morata în atac"
"E cel mai prost transfer din istoria fotbalului. Îmi face sângele să fiarbă. Să-l avem pe Kepa în poartă e ca atunci când îl aveam pe Alvaro Morata în atac", a postat un alt fan, cu trimitere la evoluțiile neconcludente ale atacantului spaniol la Chelsea, între 2017 și 2020, 16 goluri în 47 de partide.
Chelsea se află pe locul 3 în Premier League, cu 60 de puncte.
- 25 de ani are Kepa
- 33 de milioane e cota sa de piață
- 10 selecții a strâns în naționala Spaniei
- 1,86 m e înălțimea portarului născut în Ondarroa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții