Dorit și pe banca naționalei Germaniei, Hansi Flick e în atenția unui club din Premier League
articol scris de Digi Sport17.05.2021, 15:50
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Tottenham are nevoie de un înlocuitor după ce l-a demis pe Jose Mourinho. Londonezii au pus ochii pe antrenorul momentului în Germania.
Hansi Flick, antrenorul care a anunțat că va pleca de la Bayern la finele acestui sezon, este una dintre țintele șefilor lui Tottenham, care își doresc să poarte discuții cu tehnicianul german, anunță The Telegraph.
Tottenham nu ar fi singura variantă pentru Flick. În ultima vreme, s-a vorbit că acesta ar urma să devină noul selecționer al Germaniei, după ce Joachim Low va pleca.
Oliver Bierhoff, ultimele detalii despre situația lui Flick
Oliver Bierhoff, directorul Federației Germane de Fotbal, a oferit azi ultimele detalii despre situația lui Flick, și lasă de înțeles că au mai rămas multe detalii de pus la punct în contract.
Bierhoff, campion european în 1996, vrea să rezolve rapid situația, pentru ca atmosfera din lotul Germaniei să nu fie afectată în timpul Europeanului din această vară.
"Știm că Hansi e un tip foarte căutat. Am avut discuții, dar nu știi niciodată sigur ce se va întâmpla. Dar eu gândesc pozitiv. Flick trebuie să se gândească, trebuie să-i oferim timpul necesar.
Suntem în contact și am fi foarte fericiți dacă l-am avea selecționer al naționalei. Visul meu este să avem totul parafat înainte de Euro pentru a nu dezbate acest subiect în timpul Campionatului European din această vară", a declarat Bierhoff, pentru Sky, citat de Goal.com.
Etichete: jose mourinho , tottenham , bayern , hansi flick
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții