Dimitar Berbatov, limbaj suburban la adresa specialiștilor care "nu i-au înțeles" stilul de joc
14.10.2019, 13:37SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dimitar Berbatov (38 de ani) s-a retras din fotbal, însă nu uită de perioada petrecută în Premier League, acolo unde sunt o mulțime de exigențe. Astfel, criticile la adresa sa au fost la tot pasul, iar fostul atacant nu poate uita așa ceva.
Unii l-au iubit, iar alții nu au părut să-i înțeleagă jocul, în ciuda talentului cu care a fost înzestrat. Astfel, de-a lungul timpului, meritele sale au fost îndelung dezbătute de specialiștii din Premier League, campionat unde bulgarul a făcut carieră. Bulgarul a explicat cum privea el fotbalul în momentele de glorie ale carierei sale.
"Am fost artist pe teren. Nu mi-am dat seama de asta la început, dar era chiar important pentru mine să fac ceva diferit. Dacă te uiți la mine, nu adormi și nu schimbi canalul. Poate e vorba de o mică mișcare, un detaliu mărunt legat de felul în care controlam mingea sau cum o manevram.
Îmi doream ca oamenii să spună: 'wow, vreau să încerc și eu asta'. Apoi o să vezi că nu e atât de ușor precum pare. Asta voiam eu.
Nu mi-a afectat jocul, pentru că ăsta sunt eu, am felul meu de a vedea fotbalul, nu toată lumea îl privește în același fel, toți suntem diferiți. Asta m-a ajutat să ajung la unul dintre cele mai mari cluburi din lume", a spus Berbatov pentru Goal.
Sir Alex Ferguson s-a dus după Berbatov la aeroport
Dimitar Berbatov a explicat diferența față de colegii său de pe vremea când juca la Manchester United, cea mai prolifică perioadă a carierei sale. Și Bayer Leverkusen este una dintre echipele care i-au rămas în suflet.
"Desigur că nu poți avea 11 artiști pe teren, asta nu se va întâmpla, nu ai nevoie de 11 ca mine. Ai nevoie de agresivitate. Fotbalistul e un derbedeu cu un dinte lipsă, cu iarbă și sânge pe tricou. Dacă întrebi pe cineva ca Vida (n.r.: Nemanja Vidic): 'ești bine?', el răspunde: 'Sunt minunat, la naiba'. Apreciezi ce face el pentru tine, ia mingea și ți-o dă, iar apoi poți să faci magie.
Îi aveam pe Wayne Rooney și Robbie Keane. Chiar dacă nu vorbești mult în afara trenului, respecți pe fiecare pentru ce face pe gazon. Vezi ce poate face fiecare și cum poți să ajuți pe fiecare să fie mai bun. Ajuți echipa, toată lumea are de câștigat", a explicat fostul atacant.
Până și celebrul antrenor Sir Alex Ferguson a avut păreri împărțite în ceea ce-l privește pe fostul său elev. În vara anului 2008, Ferguson a mers personal până la aeroport să-l convingă să refuze Manchester City și să semneze cu Manchester United.
"Diavolii" le-au plătit celor de la Tottenham 35 de milioane de euro în schimbul său. Ulterior, în finala Champions League din 2011, cu Barcelona, pierdută cu 1-3, Ferguson nu l-a folosit pe atacantul bulgar, ceea ce l-a înfuriat la culme.
Dimitar Berbatov: "Specialiștii să se ducă naibii!"
Cu toate acestea, Berbatov e convins că stilul său unic de joc l-a dus la cel mai înalt nivel și le închide gura specialiștilor care l-au criticat. Bulgarul consideră că felul său mai tăcut și mai timid în afara terenului i-a făcut pe specialiști să-l judece greșit.
"Asta a fost probabil pentru că nu jucam ca Rooney sau Tevez. Nu mi-a plăcut (n.r.: că a fost criticat). Pentru că pot să vă arăt 5-6 jucători de clasă mondială care alergau mai puțin decât mine în acele vremuri.
Atunci când pui o etichetă la așa ceva, ea îți rămâne, chiar dacă nu e adevărat. Ei pot să se ducă naibii, pentru că nu înțeleg și încearcă să pară deștepți. Eu îmi verificam cifrele după fiecare meci și alergam 10-11 kilometri de fiecare dată. Asta nu e important pentru mine. Mă preocupa mai mult cum mă mișcam și cum îmi cream spații, cum să primesc o pasă sau să țin mingea.
Nu era vorba despre goluri. Știam când jucam prost sau bine. Eram realist și știam unde mă aflam în lumea fotbalului. Mereu am vrut să mă dezvolt", a punctat Berbatov.
Dimitar Berbatov, cel mai bun marcator din istoria naționalei Bulgariei
Dimitar Berbatov consideră că ar fi trebuit să câștige Gheata de Aur în sezonul 2010-2011, care a fost momentul său definitor. Atunci, a fost la egalitate cu Carlos Tevez la numărul de goluri marcate în campionat, 31.
Totuși, sezonul care i-a plăcut cel mai mult a fost 2002-2003, când a ajutat-o pe Leverkusen să se salveze de la retrogradare, la doar câțiva ani după ce a pierdut finala Champions League în fața lui Real Madrid.
"La Leverkusen mă înțelegeam de minune pe teren cu un băiat pe care îl chema Franca. Am înscris multe goluri împreună, am distrus Bayern Munchen cu 4-1 într-un sezon, amândoi am marcat câte două goluri. El nu vorbea nici engleză, nici germană, așa că, în afara terenului, nu ne vorbeam nimic. Literalmente nimic. Sincer nimic.
Îl vedeam cum se antrena și cum juca pe teren și invers. Când intram pe teren, frate, era ca și cum am fi dormit împreună. Îmi plăcea să joc cu băiatul ăla. Incredibil", a spus Berbatov.
Dimitar Berbatov și-a început cariera la Pirin Blagoevgrad, iar apoi a ajuns la CSKA Sofia. A urmat aventura sa în străinătate, la Bayer Leverkusen, Tottenham, Manchester United, Fulham, Monaco, PAOK și Kerala Blasters. În total, a câștigat 8 trofee la nivel de echipă de club și este unul dintre cei mai mari fotbaliști bulgari din istorie.
Berbatov este cel mai bun marcator din istoria naționalei Bulgariei, cu 48 de goluri în 78 de selecții.
Dimitar Berbatov își va lua curând licența de antrenor. În plus, fostul atacant a jucat și într-un film și și-a publicat autobiografia.
Etichete: manchester united , sir alex ferguson , dimitar berbatov
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții