David de Gea, tot mai aproape de revenirea în Premier League
articol scris de Digi Sport28.12.2023, 20:03
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
David de Gea (33 de ani) a părăsit-o în vară pe Manchester United, după 12 sezoane petrecute la formația de pe Old Trafford.
La jumătate de an după plecarea sa de la United, niciun club nu s-a arătat dispus să plătească salariul ridicat pe care goalkeeper-ul iberic îl solicită.
David de Gea poate ajunge la Newcastle
Totuși, Newcastle ar lua în considerare să-i facă o ofertă lui David de Gea, potrivit AS.com. Portarul titular al ”Coțofenelor”, Nick Pope (31 de ani), s-a accidentat la umăr la începutul lunii decembrie și ar urma să lipsească de pe teren aproximativ 4 luni.
Astfel, gruparea pregătită de Eddie Howe vrea să aducă un portar cu experiență. Echipa sa trece printr-o adevărată criză, după ce a fost eliminată din cupele europene și a ajuns la șase eșecuri în ultimele șapte meciuri.
În afară de Nick Pope, Newcastle îi mai are în lot ca portari pe Martin Dubravka (34 de ani), Loris Karius (30 de ani) și Mark Gillepsie (31 de ani).
- 8 milioane de euro este cota de piață a lui David de Gea, potrivit Transfermarkt.
David de Gea, legenda lui Manchester United
În decurs de 12 sezoane, goalkeeperul a evoluat în 545 de partide și a reușit să pună umărul la ultimul titlu câștigat de ”Diavolii Roșii”, la finele sezonului 2012 / 2013.
"Am vrut doar să trimit acest mesaj de adio tuturor suporterilor lui Manchester United. Aș dori să-mi exprim recunoștința și aprecierea neclintită pentru dragostea din ultimii 12 ani. Am realizat multe de când dragul meu, Sir Alex Ferguson, m-a adus la acest club.
Am fost incredibil de mândru de fiecare dată când am purtat acest tricou, am reprezentat cel mai mare club din lume și a fost o onoare pe care au avut-o doar câțiva fotbaliști norocoși.
A fost o perioadă de neuitat și de succes de când am venit aici. Nu credeam că atunci când am plecat din Madrid, pe vremea când eram un puști, voi reuși să realizez așa ceva. Acum, este momentul potrivit să accept o nouă provocare, să mă împing din nou într-un mediu nou.
Manchester va fi mereu în inima mea, Manchester m-a modelat și nu mă va părăsi niciodată”, a fost mesajul lui De Gea, pe Twitter.
Etichete: newcastle , premier league , david de gea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții