Cristiano Ronaldo, decis în continuare să plece de la Manchester United. Planul pus la cale împreună cu Jorge Mendes
articol scris de Digi Sport23.07.2022, 17:07
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cristiano Ronaldo (37 de ani) a cerut să fie lăsat să plece în această vară de la Manchester United, după ce formația de pe Old Trafford a avut o stagiune precedentă teribilă, încheiată cu o clasare pe locul 6 și necalificarea în Champions League.
Atacantul lusitan l-a mandatat pe agentul său, Jorge Mendes, să-i găsească o nouă echipă și a cerut ca aceasta să fie obligatoriu calificată în Champions League.
Cristiano Ronaldo își dorește în continuare să plece de la Manchester United
Chiar dacă au trecut mai bine de două săptămâni de la momentul în care informația a fost propagată de toate agențiile de știri, plecarea lui Ronaldo de la Manchester United nu a prins contur.
Discuțiile cu mai multe cluburi de top au existat, însă până în acest moment ele au fost fără de succes.
Totuși, celebrul jurnalist italian, Fabrizio Romano, anunță că planul lui Ronaldo și al lui Jorge Mendes nu se schimbă. Conform sursei citate, agentul urmează să aibă o nouă rundă de negocieri cu două dintre cluburile de top cu care a fost în contact și în trecut, Chelsea și Bayern Munchen.
O altă gruparea menționată care păstrează șanse la semnătura lui Cristiano Ronaldo este Atletico Madrid, care însă trebuie să se despartă de câțiva jucători până să facă o ofertă oficială.
Man. United l-ar lua pe Depay în locul lui Ronaldo
Chiar dacă declarat că „abia aștept să vină. Când o va face, atunci îl vom integra”, referindu-se la concepţia sa tactică, noul antrenor olandez al echipei Man. United a cerut conducerii transferul unui atacant.
Conform mai multor informații apărute în presă, varianta Memphis Depay a devenit una viabilă pentru Manchester United, mai ales că la Barcelona există o concurență uriașă odată cu venirea lui Robert Lewandowski.
Pentru cele 3 locuri din atac, Xavi are următoarele nume: Robert Lewandowski, Pierre Aubameyang, Ferran Torres, Ousmane Dembele, Raphinha și Ansu Fati, iar olandezul ar fi a șaptea variantă.
El a mai îmbrăcat tricoul lui Manchester United, între 2015 și 2017, când britanicii l-au luat de la PSV pentru 34 de milioane de euro.
Cristiano Ronaldo a ratat toată pregătirea din presezon, invocând anumite probleme în familie. Portughezul a rămas în Europa, în timp ce Manchester United joacă meciuri amicale în Thailanda și Australia.
Etichete: chelsea , atletico madrid , cristiano ronaldo , transfer , manchester united , bayern munchen , jorge mendes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții