Cristiano Ronaldo, "dat de gol" de un fost coleg de la Manchester United? Ce destinație ar urma să aibă
articol scris de Digi Sport27.11.2022, 20:17
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Liber de contract după despărțirea recentă de Manchester United, Cristiano Ronaldo (37 de ani) este ademenit cu un contract uriaș în Arabia Saudită.
Gary Neville e convins că Ronaldo va juca tot în fotbalul european, la cel mai înalt nivel
Numai că fostul său coleg de la United, Gary Neville, e convins că atacantul portughez nu va ajunge acolo.
"Cred că Ronaldo va căuta un club de top, cu un contract pe patru sau cinci luni, în care să poată intra și să aibă un rol determinant, în elita fotbalului european.
Eu cred că asta este prioritatea lui, să fie în Champions League, să rămână la cel mai înalt nivel, și să demonstreze că ceea ce s-a întâmplat la Manchester United nu a fost corect.
Eu spun că mai are patru sau cinci luni puternice, undeva unde să poată înscrie 15 sau 20 de goluri în această perioadă", a spus Neville, potrivit presei britanice.
Neville susține că nu este exclusă o posibilă destinație a lui Ronaldo spre SUA sau în Orientul Mijlociu, numai că nu acum, ci eventual în vară, sau poate chiar după încă un sezon jucat în Europa.
Cheia este însă a doua parte din stagiunea în curs. Dacă atacantul va reuși să marcheze mult și să facă față foarte bine la același nivel înalt, atunci el ar putea să mai joace un an în fotbalul european, înainte de a face o schimbare totală.
Momentul în care el va alege să părăsească fotbalul european ar urma să fie "ultimul său proiect în fotbal", după spusele lui Neville.
Al-Nassr, ofertă de nerefuzat pentru Cristiano Ronaldo
Inițial, Al-Hilal a fost cea care l-a dorit pe Cristiano Ronaldo, în vara acestui an. Arabii i-au oferit lui Cristiano Ronaldo un contract pe doi ani, timp în care ar fi câștigat 125 de milioane de euro, dar fotbalistul a decis să refuze.
Acum însă, starul portughez a intrat pe radarul lui Al-Nassr, care a făcut o ofertă greu de refuzat pentru atacantul portughez.
Potrivit CBS Sports Golazo, Al-Nassr îi oferă acum lui Cristiano Ronaldo un contract pe trei ani și aproximativ 216 milioane de euro, plus anumite bonusuri.
Etichete: cristiano ronaldo , manchester united , gary neville
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții