Contactat de Manchester Unted, Xavi a cerut un transfer de 100.000.000 € pentru a semna
articol scris de Digi Sport23.10.2024, 13:01
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Xavi Hernandez, fostul antrenor al Barcelonei, a fost contactat de Manchester United și este una dintre soluţiile tatonate în cazul unei despărţiri de Erik ten Hag.
Contactat de Manchester United, Xavi a cerut un transfer de 100.000.000 de euro pentru a semna
Intermediarii l-au contactat de două ori pe fostul antrenor catalan în ultimele luni. Xavi, 44 ani, a dirijat Barca între 2021 şi 2024, cu care a câştigat un titlu şi Supercupa Spaniei.
O delegaţie de patru persoane condusă de directorul executiv Omar Berrada a zburat la Barcelona joia trecută, deşi surse de la United spun că o serie de întâlniri la nivel înalt au avut loc recent în capitala catalană, deoarece coproprietarul Sir Jim Ratcliffe a fost acolo pentru a sprijini echipa de navigaţie Ineos Britannia, în lupta cu Noua Zeelandă în Cupa Americii.
Asistentul lui Erik ten Hag, Ruud van Nistelrooy, ar fi un intermediar evident pe termen scurt, în timp ce Xavi a precizat, de asemenea, că nu vrea să antreneze din nou în Spania.
Conform presei internaționale, Xavi a pus o singură condiție pentru a semna cu Manchester United: transferul lui Raphinha, fostul său elev de la Barcelona, care are un sezon excelent, cu 6 goluri și 8 pase decisive.
Gruparea blaugrana ar fi de acord să-l vândă pe Raphinha pentru suma de 100 de milioane de euro, scrie fichajes.net.
Înainte de meciul de joi al lui United cu Fenerbahce, din Europa League, conducerea clubului englez a refuzat să comenteze speculaţiile privind viitorul olandezului ten Hag.
Deşi a câştigat sezonul trecut Cupa Angliei, United nu trece printr-o pasă bună în Premier League, ocupând locul 11 după opt etape.
Etichete: manchester united , xavi hernandez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții