Conducerea lui Man. United vrea să-i "închidă gura" lui Jose Mourinho
25.10.2018, 14:54SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Conducerea lui Manchester United vrea să-l calmeze pe Jose Mourinho, tot mai nervos după ultimele rezultate nefavorabile ale "diavolilor".
Şefii lui United i-au transmis antrenorului portughez să nu mai intre în conflicte după ce "The Special One" a fost surprins de camerele TV înjurând după meciul cu Newcastle, în care Manchester United a revenit spectaculos de la 0-2 şi s-a impus cu 3-2.
Federaţia Engleză a declanşat o investigaţie în urma probei video, iar Mourinho ar putea fi sancţionat.
Patronii americani ai lui United sunt nemulţumiţi şi de contrele verbale dintre managerul lui United şi foste glorii ale clubului, precum Paul Scholes şi Rio Ferdinand, care au criticat vehement jocul echipei. Mourinho nu a rămas niciodată dator, însă conducerea i-a transmis să nu mai intre în astfel de conflicte, temându-se că acest lucru i-ar putea enerva şi mai mult pe fanii grupării de pe Old Trafford.
Mourinho, în conflict cu fanii adverşi şi în ultimele două meciuri
Jose Mourinho a intrat în conflict în ultimele două meciuri ale lui Manchester United cu fanii adversarilor. Sâmbătă, la meciul cu Chelsea, le-a arătat fanilor londonezi care îl huiduiau trei degete, cu referire la cele trei titluri câştigate de el pe Stamford Bridge, iar marţi a repetat gestul şi cu suporterii lui Juventus, simbolizând "tripla" istorică, Liga Campionilor - titlu - Cupă, realizată în sezonul 2009-2010, pe banca rivalei Inter.
Manchester United este pe un dezamăgitor loc 10 în Premier League, cu 14 puncte după nouă etape, iar în Liga Campionilor este pe 2 în grupă, însă cu numai patru puncte după trei runde.
Etichete: jose mourinho , manchester united , patroni united mourinho , conflicte mourinho
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții