City, victorie pe terenul lui Spurs. Formă fantastică pentru Mahrez şi ratare rară a lui David Silva
29.10.2018, 23:59SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Manchester City s-a impus într-una dintre cele mai grele deplasări din Premier League. Trupa lui Guardiola a câştigat cu 1-0, pe Wembley, contra lui Tottenham.
Pe un teren groaznic, afectat după partida din NFL jucată acum câteva zile, Spurs şi City au oferit un meci pe muchie de cuţit.
În ciuda faptului că meciul a debutat abrupt, cu un gol al lui Mahrez, după o pasă perfectă a lui Sterling. Fostul jucător al lui Leicester a devenit un adevărat "naş" al lui Spurs, bifând a 5-a implicare directă în reușite, în ultimele trei meciuri contra lui Kane&Co (trei goluri şi două assisturi).
În repriza secundă, "cetăţenii" puteau închide partida, dar David Silva, altfel imperial, a pasat inexplicabil într-o fază în care golul părea o formalitate. Spaniolul i-a trimis lui Sterling, al cărui şut a fost blocat in-extremis de Lloris.
Pochettino l-a introdus în ultimul sfert de oră pe Dele Alli, absent în ultimele partide din cauza unei accidentări, iar intrarea lui s-a simţit. Englezul l-a găsit ideal pe Lamela, cu o pasă, însă acesta a ratat dintr-o situaţie perfectă.
S-a terminat 1-0 pentru City, care a bifat a 4-a victorie la rând contra lui Spurs. În clasament, Manchester City se menţine pe primul loc, cu 26 de puncte, la egalitate cu Liverpool. Podiumul e completat de Chelsea, care a adunat 24 de puncte. Niciuna dintre aceste trei echipe nu a pierdut încă, în acest sezon.
Echipele de start:
Tottenham
Lloris - Trippier, Davidson Sanchez, Alderweireld, Davies - Dier, Dembele - Sissoko, Lamela, Lucas Moura - Kane
City
Ederson - Walker, Stones, Laporte, Mendy - B.Silva, Fernandinho, D.Silva - Mahrez, Aguero, Sterling
Etichete: spurs , mahrez city , spurs city , spurs city 0-1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții