Dortmund a oferit răspunsul, în urma insistențelor lui Chelsea pentru Pulisic
19.11.2018, 13:44SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Christian Pulisic este unul dintre cei mai bine cotați tineri fotbaliști din Europa, iar ultimul club care a pus ochii pe Pulisic este Chelsea. Tânărul mijlocaș american i-a convins pe londonezi că merită să plătească 70 de milioane de lire sterline pe noua minune a celor de la Dortmund, însă clubul german are vești proaste pentru englezi.
În vârstă de 20 de ani, Christian Pulisic va rămâne la Borussia Dortmund pentru restul sezonului, potrivit directorului sportiv Michael Zorc. Chelsea ar fi vrut să-l aducă pe Pulisic chiar în ianuarie pe fotbalistul american, care mai are 18 luni de contract cu nemții, însă pentru moment, este un jucător indispensabil pentru Lucien Favre.
Christian Pulisic, legat de Borussia Dortmund
"Am avut la cunoștință aceste zvonuri de-a lungul mai multor ani. Vrem să ducem la bun final sezonul cu el în echipă", a declarat Michael Zorc publicației germane Kicker.
Adus la Dortmund în 2015, pe vremea când Jurgen Klopp încă se afla la cârma echipei, americanul s-a dovedit în scurt timp, în ciuda vârstei, un fotbalist fantastic. Are o viziune excelentă a jocului, pasă decisivă şi un simţ deosebit al porţii. Puștiul poate evolua atât ca mijlocaș ofensiv, cât și în flancuri și este cotat la 45 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt.
Etichete: chelsea , transferuri , borussia dortmund , michael zorc , christian pulisic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții