Chelsea s-a răzgândit și cere un alt preț pentru împrumutul lui Romelu Lukaku! Șansă pentru Inter Milano
articol scris de Digi Sport15.06.2022, 13:23
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Romelu Lukaku (29 de ani) nu traversează cea mai bună perioadă a carierei sale la Chelsea, iar atacantul belgian speră că se poate întoarce la Inter Milano, club pentru care a mai evoluat și în trecut.
Chelsea s-a răzgândit și cere un alt preț pentru împrumutul lui Romelu Lukaku! Șansă pentru Inter Milano
Cu gândul la Inter Milano în ultima perioadă, Lukaku are șanse să revină în Italia, mai ales după ultima decizie a celor de la Chelsea. Dacă la început cereau peste 20 de milioane de euro în schimbul împrumutului atacantului belgian, acum, londonezii au lăsat din preț și solicită 15 milioane de euro, anunță jurnalistul Nicolo Schira.
Conform sursei, Chelsea ar fi de acord să accepte și o propunere în valoare de 10 milioane de euro, însă, momentan, Inter nu pare dispusă să ofere mai mult de cinci - șase milioane de euro.
- Lukaku are cel mai mare salariu de la Chelsea, 12 de milioane de euro pe an /net, la care se mai adaugă alte trei milioane de euro din bonusuri de performanță
- În acest sezon, Lukaku a jucat în 41 de meciuri oficiale la Chelsea, a marcat 14 goluri și a dat două pase decisive
Selecționerul Belgiei a vorbit despre viitorul lui Romelu Lukaku: "Este un subiect fierbinte"
În cadrul unei conferințe de presă, Roberto Martinez a fost întrebat despre viitorul elevului său de la națională. Selecționerul Belgiei a recunoscut că subiectul este unul delicat, însă crede că Romelu Lukaku este suficient de matur să ia cea mai bună decizie pentru cariera sa.
"În Belgia suntem destul de relaxați cu situația lui Romelu. Știu că este un subiect fierbinte, dar în acest moment încearcă să-și revină după accidentare și este singurul lucru pe care îl are în minte.
Dacă rămâne la Chelsea, va fi din anumite motive, iar dacă se transferă, va fi pentru că toată lumea este de acord cu asta. Romelu este un jucător pe care îl cunosc foarte bine. L-am antrenat la nivel de club (n.r. la Everton) la o vârstă foarte fragedă. Avea 19 ani și avea o poziție foarte diferită față de cea pe care o are acum. Acum este un jucător foarte matur și știe foarte clar ce vrea", a spus Roberto Martinez.
Etichete: chelsea , inter , romelu lukaku , imprumut lukaku
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții