”Cetățenii” nu își vor putea lua rămas bun de la Sergio Aguero în finala Champions League! Când va juca ultimul meci pentru City
articol scris de Digi Sport21.05.2021, 18:55
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Sergio Aguero își va încheia, la finalul acestui sezon, contractul cu Manchester City, iar următoarea destinație a argentinianului este încă necunoscută.
Se pare că ultima partidă a lui Aguero în tricoul ”cetățenilor” va fi cu Everton, în ultima etapă din Premier League.
Sergio Aguero va evolua ultima oară pentru City în meciul cu Everton
Pep Guardiola a anunțat că Sergio Aguero va juca ultima partidă în tricoul celor de la Manchester City împotriva lui Everton, în ultima etapă din Premier League, iar fanii își pot lua rămas bun de la fotbalistul argentinian.
Acest lucru înseamnă că tehnicianul nu îl ia în considerare pe Kun pentru finala Champions League, împotriva lui Chelsea, care va avea loc la data de 29 mai.
Guardiola a avut cuvinte de laudă pentru Kun Aguero, pe care îl consideră deja o legendă a ”cetățenilor”.
”Aguero este o persoană foarte amabilă, amuzantă și modestă deși este o legendă. Fiind din Argentina, în țara asta unde este foarte greu să marchezi, el a făcut-o pentru foarte mulți ani. Este foarte iubit în vestiar. Duminică este ultimul său meci. Sunt sigur că fanii îi vor oferi un tribut pentru ce a făcut el până acum, titluri, numere, performanțe.
Este un leu în junglă, își ucide oponentul. Ultimul gol împotriva lui Palace l-a definit. Are atât de multă viteză și calitatea de a marca. Poate juca până la 40 de ani și poate marca goluri”, a declarat Pep Guardiola înaintea partidei cu Everton, citat de Goal.
Kun este îndrăgit de suporterii cetățenilor care și-ar dori ca atacantul să evolueze pentru ultima oară în tricoul lui City, într-un meci de calibru, precum finala Champions League, pentru a-și lua la revedere.
Kun Aguero, gata să semneze cu Barcelona
Potrivit jurnalistul italian Fabrizio Romano, Aguero e gata să accepte un contract până în iunie 2023, cu un salariu mai mic de 10 milioane de euro anual, dar totul va fi pus la punct după finala Ligii Campionilor pe care City o va juca împotriva celor de la Chelsea, pe 29 mai, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1.
”Sergio Aguero este gata să accepte contractul propus de Barcelona, valabil până în iunie 2023, cu un salariu mai mic de zece milioane de euro. El speră să pună toate detaliile la punct și să semneze după finala Champions League. Totul ține de conducerea Barcelonei”, a scris Romano, pe Twitter.
Etichete: chelsea , manchester city , pep guardiola , champions league , sergio aguero
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții