”Cel mai bogat club din lume”, gata să arunce cu banii: 40 de milioane de euro pentru un atacant de 19 ani
articol scris de Digi Sport02.06.2022, 08:45
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Newcastle United, numit ”cel mai bogat club din lume” de presa din Anglia, după ce a fost preluat de un grup de investiții din Arabia Saudită condus de Mohammed Bin Salman, pregătește deja următorul sezon.
Aflată în ”hora retrogradării” înaintea schimbării conducerii, Newcastle a cheltuit peste 100 de milioane de euro în perioada de mercato din iarnă și parcursul ”Coțofenelor” s-a schimbat radical. Acum, pretențiile au crescut și prințul moștenitor al Arabiei Saudite caută să întărească echipa.
- Digi Sport va difuza, începând cu anul 2022, următoarele 3 sezoane ale celei mai puternice competiții de fotbal din Anglia, Premier League (2022/2023, 2023/2024, 2024/2025). Astfel, pentru prima dată în istoria companiei, Digi Sport va transmite simultan toate cele cinci campionate de top din Europa: Bundesliga, LaLiga, Ligue 1, Serie A și Premier League.
Newcastle, gata să facă primul transfer al verii
Gruparea pregătită de Eddie Howe este interesată de aducerea lui Hugo Ekitike (19 ani), atacantul francez al celor de la Stade de Reims, care a impresionat în ultima ediție de Ligue 1.
Conform reputatului jurnalist italian Fabrizio Romano, jucătorul din Hexagon s-ar fi înțeles cu șefii lui Newcastle, iar acum negocierile dintre cele două cluburi urmează să fie finalizate.
Cei de la Reims ar vrea pentru tânărul lor jucător minimum 40 de milioane de euro, sumă pe care au solicitat-o și în iarnă, atunci când au mai existat trative pentru mutarea în Premier League.
Ekitike a jucat în actualul sezon în 24 de meciuri și a marcat în 10 rânduri, oferind și 4 pase decisive.
Ca profil de joc, Ekitike este considerat ca fiind un fotbalist asemănător cu Haaland, în special datorită vitezei bune și a fizicului impresionant. De altfel, francezul a fost și pe lista celor de la Borussia Dortmund.
- Averea lui Mohammed Bin Salman este evaluată la peste 250 de miliarde de euro, de 10 ori mai mult față de patronul lui Manchester City, Sheikh Mansour.
Newcastle, ofertă de 9 milioane de euro pentru Isaak Toure
Newcastle a făcut o ofertă de 9 milioane de euro pentru Souleymane Isaak Toure, fundașul central al celor de la Le Havre. În vârstă de 19 ani, internaționalul de tineret francez este curtat și de Marseille și Lyon, însă, potrivit 24hfootnews.com, ar fi atras de o plecare în afara granițelor Franței.
- 1 milion de euro este cota de piață a lui Isaak Toure, potrivit Transfermarkt.
- 17 apariții a bifat fundașul central în sezonul 2021/2022 la Le Havre.
De asemenea, potrivit lui Santi Aouna, specialist în transferuri, Newcastle a pus ochii pe alți doi tineri jucători francezi: Benoit Badiashile (21 de ani), de la AS Monaco, și Moussa Diaby (22 de ani), fotbalistul lui Bayer Leverkusen.
Fundașul central al lui AS Monaco este cotat la 28 de milioane de euro de transfermarkt.com și gruparea monegască își dorește să încaseze cel puțin 40 de milioane în schimbul unui transfer al său, iar Diaby are o cotă de 55 de milioane de euro și este de așteptat ca Leverkusen să solicite mai mulți bani pentru extrema sa.
Etichete: newcastle , anglia , ligue 1 , transfer , reims , hugo ekitike
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții