Ceferin, despre suspendarea de doi ani primită de Man. City în Europa: ”Știam că avem dreptate”
articol scris de Digi Sport24.01.2024, 13:57
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În urmă cu patru ani, Manchester City a primit o suspendare de doi ani din cupele europene și o amendă imensă, 25 de milioane de lire sterline (circa 29,3 milioane de euro) pentru încălcarea fair play-ului financiar.
Acum, echipa șeicilor se confruntă cu nu mai puțin de 115 acuzații de încălcare a regulamentelor din Premier League.
Dacă Everton a fost deja depunctată drastic și riscă o nouă sancțiune, iar Nottingham Forest a recunoscut greșelile și așteaptă sentința, există o presiune enormă în Anglia ca și cazul deținătoarei UCL și a titlului în Premier League să fie judecat mai repede.
Aleksander Ceferin crede că suspendarea primită de Man. City de la UEFA în 2020, anulată de TAS, a fost corectă
În acest context, presa din Anglia l-a contactat pe președintele UEFA, Aleksander Ceferin, cu solicitarea unor declarații. „Știam că avem dreptate”, a fost una dintre replicile numărului 1 de la UEFA, cu referire la suspendarea dictată în februarie 2020 împotriva celor de la Man. City.
Sentința de la UEFA a fost apoi anulată de către TAS, cinci luni mai târziu, astfel că City a putut participa atunci fără probleme în Liga Campionilor și chiar să ajungă în finala UCL, 0-1 cu Chlesea.
„Știm că am avut dreptate. Nu ne-am pronunța dacă nu am crede că avem dreptate. Am încredere că decizia organismului nostru independent a fost corectă”, a declarat Ceferin pentru The Telegraph, citat de dailymail.co.uk.
City a negat cu fermitate orice încălcare a regulamentului și a obținut victoria la TAS pentru că unele dintre acuzații nu erau dovedite și unele dintre probe erau prescrise.
A fost stabilită data la care Premier League va judeca cele 115 acuzații aduse lui Man. City, dar nu a fost dezvăluită. Ar fi în toamna acestui an
Premier League i-a acuzat pe cei de la Man. City că folosesc în mod deliberat tactici de întârziere, însă președintele Richard Masters a confirmat săptămâna trecută că a fost stabilită o dată pentru proces, fără însă să anunțe care este.
Mail Sport a dezvăluit în noiembrie că Premier League și Man. City ar fi convenit să înceapă cel mai important dosar disciplinar din istoria competiției în toamna anului 2024.
Ceferin s-a referit și la așteptările suporterilor. „Vor să știe ce se întâmplă și care sunt consecințele, dar nu vreau să intru în acest proces concret pentru că nu știu ce se întâmplă Premier League. Chiar nu vreau să critic sau ceva de genul ăsta. N-ar fi corect”, a completat președintele UEFA.
Etichete: aleksander ceferin , man city suspendată , ceferin man city
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții