Ce i-au cântat fanii lui Man. United jucătorului numit "gras" de Guardiola, în momentul când a ieșit la încălzire
articol scris de Digi Sport15.01.2023, 21:14
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Kalvin Phillips (27 de ani) a fost rezervă neutilizată în derby-ul pierdut de Manchester City pe terenul lui Manchester United, scor 1-2, din cadrul etapei cu numărul 20 în Premier League.
Chiar și așa, închizătorul englez a reușit să fie în centrul atenției pe Old Trafford în a doua repriză, când Pep Guardiola l-a trimis să se încălzească.
Kalvin Phillips, luat în râs de fanii lui Manchester United
Aflat la marginea terenului, la câțiva metri de cei din peluza Stertford End, Phillips a fost batjocorit de suporterii "Diavolilor Roșii".
"Arată-ți pieptul, arată-ți pieptul pentru băieți", i-au cântat aceștia, într-o traducere aproximativă.
Versurile batjocoritoare au fost o aluzie la faptul că, la finalul lui decembrie, Phillips nu a fost primit la antrenamentele campioanei Angliei, după ce Guardiola a dezvăluit public că s-a întors din vacanță "gras".
VIDEO cu rezumatul meciului Manchester United - Manchester City 2-1:
Etichete: manchester city , manchester united , pep guardiola , kalvin phillips
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții