Thomas Tuchel, impresionat de Kepa Arrizabalaga după ultimul meci al lui Chelsea
articol scris de Digi Sport25.12.2021, 12:40
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Antrenorul lui Chelsea, Thomas Tuchel, apreciază forma în care se află portarul de rezervă al formaţiei sale, Kepa Arrizabalaga.
Thomas Tuchel, impresionat de Kepa Arrizabalaga
Kepa rămâne, pe Stamford Bridge, în "umbra" titularului Edouard Mendy, dar forma sa nu a trecut neobservată de tehnicianul Tuchel.
În vârstă de 27 de ani, Kepa a avut intervenţii de senzaţie la meciul lui Chelsea contra lui Brentford, din Cupa Ligii, de miercuri, meci câştigat de londonezi în deplasare cu scorul de 2-0, care s-au calificat în semifinale unde vor juca împotriva lui Tottenham.
''Sunt chiar impresionat de forma lui Kepa. Este un sportiv foarte serios, care se pregăteşte intens la antrenamente iar asta se vede în meciuri. Mă bucur pentru el, avem nevoie de portari deosebiţi, Kepa este cu siguranţă unul dintre ei. Într-o echipă, portarii sunt extrem de importanţi, iar forma lui bună ne două tuturor curaj", a spus Tuchel.
Portarul spaniol nu a avut decât 6 apariţii până acum în acest sezon între buturi în tricoul lui Chelsea.
Chelsea este pe locul 3 în Premier League după 18 etape, cu 38 puncte, la 6 puncte de liderul Manchester City.
Etichete: thomas tuchel , kepa arrizabalaga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții