Cardiff va plăti suma de transfer în cazul lui Emiliano Sala cu o singură condiție
13.02.2019, 12:53SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Preşedintele lui Cardiff City, Mehmet Dalman, a afirmat că clubul său va plăti indemnizaţia de transfer în cazul lui Emiliano Sala, decedat într-un accident de avion, dacă acest lucru va fi necesar, denunţând totodată existenţa unor "anomalii" în contract.
"Dacă din punct de vedere contractual vom fi obligaţi să plătim, atunci o vom face. Suntem un club onorabil", a declarat Dalman pentru BBC.
"Însă dacă nu vom fi obligaţi - şi există unele anomalii în contract - cu siguranţă că vă aşteptaţi ca eu, în calitate de preşedinte şi apărător al intereselor acestui club, să examinez şi să apăr poziţia noastră. Şi asta este ceea ce facem noi", a adăugat conducătorul clubului galez.
În plan juridic şi în legătură cu decizia celor de la FC Nantes de a apela la doi avocaţi pentru a studia posibilitatea de a obliga clubul Cardiff City să onoreze plata transferului (17 milioane euro), Mehmet Dalman s-a arătat foarte clar: ''Nu spunem nici da, nici nu. Noi spunem doar: vă rugăm înţelegeţi că rămân multe întrebări care au nevoie de răspunsuri".
Accidentul aviatic a avut loc după ce Sala semnase cu Cardiff
Atacantul argentinian Emiliano Sala (28 ani) a dispărut pe 21 ianuarie, alături de pilotul David Ibbotson, la bordul unui avion de turism, deasupra Canalului Mânecii.
Sala se deplasa în Ţara Galilor, după ce se transferase la Cardiff City de la Nantes.
Corpul său a fost recuperat după două săptămâni din epava avionului aflată la o adâncime de 67,7 metri, dar cel al pilotului David Ibbotson (59 ani) nu a fost găsit.
Corpul neînsufleţit al fotbalistului va fi repatriat vineri în Argentina, a declarat, pentru AFP, primarul oraşului Progreso, în care a crescut atacantul.
Etichete: nantes , cardiff city , emiliano sala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții