Brutal! Scos la pauză și sfătuit să se retragă, după Manchester United - Liverpool
articol scris de Digi Sport01.09.2024, 19:56
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Casemiro (32 de ani) a fost titular pentru Manchester United în derby-ul cu Liverpool, scor 0-3, din etapa a treia în Premier League.
Cândva cel mai bun din lume pe postul său, închizătorul brazilian a avut o nouă prestație foarte slabă și dă din ce în ce mai multe semne că nu mai are foarte mult timp de jucat la cel mai înalt nivel.
Casemiro, sfătuit de fanii lui Manchester United să se retragă
Fostul jucător al lui Real Madrid a fost cel care a pierdut mingea atât la primul, cât și la cel de-al doilea gol al "Cormoranilor", care au fost deosebit de pragmatici pe contraatac.
După prestația de coșmar, Erik ten Hag l-a scos la pauză și l-a înlocuit cu un tânăr promovat de la academie în acest sezon, Toby Collyer, de doar 20 de ani.
Nici fanii lui Manchester United n-au avut milă de Casemiro, pe care l-au sfătuit să se retragă în nenumăratele postări de pe Twitter.
De altfel, englezii i-au adus deja înlocuitor lui Casemiro, Manuel Ugarte de la PSG, pentru care au plătit 50 de milioane de euro, dar uruguayanul n-a fost gata de debut.
VIDEO cu rezumatul meciului Manchester United - Liverpool 0-3:
Etichete: liverpool , manchester united , casemiro
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții