Au bătut palma. Manchester United bate recordul celui mai mare preț plătit pentru un fundaș
14.07.2019, 18:25SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Manchester United este pe cale să perfecteze transferul unuia dintre cei mai doriți fundași englezi ai momentului.
Leicester a acceptat oferta de 89 de milioane de euro (80 de milioane de lire sterline), cu tot cu bonusuri, a lui United pentru Harry Maguire, susțin jurnaliștii de la leicestermercury.co.uk.
Fundașul în vârstă de 26 de ani ar deveni cel mai scump apărător din istoria fotbalului. Recordul este deținut de Virgil van Dijk, cumpărat de Liverpool de la Southampton, în ianuarie 2018, pentru 84,5 milioane de euro.
Potrivit sursei citate, Maguire va efectua luni vizita medicală la United, după care va semna un contract cu "diavolii".
Harry Maguire, de doi ani la Leicester City
Manchester United va plăti pe loc 66 de milioane de euro (60 de milioane de lire sterline) pentru Maguire, iar restul sumei reprezintă bonusurile pe care echipa lui Ole Gunnar Solskjaer le va plăti ca bonusuri, în funcție de performanțe.
Harry Maguire (26 de ani) a mai jucat pentru Sheffield United, Hull City și Wigan înainte de a ajunge la Leicester, în 2017, pentru 13,7 milioane de euro.
Manchester United a mai plătit 55,7 milioane de euro în această vară pentru un fundaș, fostul apărător dreapta al lui Crystal Palace, Aaron Wan-Bissaka.
Etichete: manchester united , leicester city , harry maguire
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții