Atacantul din Serie A dorit de Ruben Amorim la United: 90.000.000 de euro
articol scris de Digi Sport04.11.2024, 19:03
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Ruben Amorim (39 de ani) a devenit noul antrenor al celor de la Manchester United, grupare cu care a semnat până în 2027, și deja au apărut primele zvonuri privind transferurile pe care ar urma să le facă formația de pe Old Trafford.
Tehnicianul lusitan este înlocuitorul lui Erik ten Hag (54 de ani) și va prelua echipa ”Diavolilor” începând din 11 noiembrie 2024.
Khvicha Kvaratskhelia ar fi dorit de Ruben Amorim la Manchester United
După zvonurile apărute referitoare la transferurile dorite de Ruben Amorim la United, se pare că acum un nou nume a apărut pe lista tehnicianului.
Acesta ar fi Khvicha Kvaratskhelia (23 de ani), atacantul celor de la Napoli. Oferta pe care ar dori să o facă cei de la United s-ar ridica la suma de 90 de milioane de euro, anunță cei de la Transfer News Live, pe pagina lor de X.
🚨 Rúben Amorim wants Manchester United to make a £90m move to sign Khvicha Kvaratskhelia from Napoli.
(Source: @CaughtOffside) pic.twitter.com/js5WMjaM3m— Transfer News Live (@DeadlineDayLive) November 4, 2024
- Khvicha Kvaratskhelia este cotat la 80 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt.com.
- Khvicha Kvaratskhelia a marcat 5 goluri și a oferit două assist-uri în primele 11 etape din Serie A.
Ruben Amorim îl vrea la Manchester United pe Ousmane Diomande
La scurt timp după anunțul că Amorim este noul antrenor al lui Manchester United, jurnaliștii de la GOAL au anunțat și primul transfer pe care acesta l-a cerut.
Conform sursei citate, lusitanul e gata să-l ia cu el în Premier League pe Ousmane Diomande. La doar 20 de ani, ivorianul este unul dintre cei mai importanți jucători de la Sporting Lisabona, dar și unul dintre cei mai promițători apărători din Europa.
Ruben Amorim este gata să facă o reconstrucție la Manchester United, iar primul pe listă este Diomande, cel care are o clauză de reziliere în valoare de 80 de milioane de euro.
În acest moment se regăsesc 5 fundași centrali în lotul ”Diavolilor”: Jonny Evans (36 de ani), Victor Lindelof (30 de ani), Harry Maguire (31 de ani), Lisandro Martinez (26 de ani), Matthijs de Ligt (25 de ani) și Leny Yoro (18 ani).
- 40 de milioane de euro este cota de piață a lui Ousmane Diomande, potrivit transfermarkt.com.
Etichete: manchester united , napoli , ruben amorim , khvicha kvaratskhelia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții