Anunțul făcut de Jurgen Klopp privind accidentarea lui Mohamed Salah înaintea derby-ului cu Manchester City
articol scris de Digi Sport07.03.2024, 13:58
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Sparta Praga și Liverpool se întâlnesc joi seară în prima manşă a optimilor de finală ale Europa League.
Jurgen Klopp a declarat că trebuie să fie prudent în privinţa atacantului egiptean Mohamed Salah, care abia a revenit după o accidentare.
Mohamed Salah este accidentat de aproape trei săptămâni
Antrenorul german şi-a exprimat totodată satisfacţia pentru faptul că va putea conta din nou pe jucătorul său într-o ”perioadă a sezonului extrem de intensă”.
Egipteanul în vârstă de 31 de ani, indisponibil timp de aproape trei săptămâni, a făcut deplasarea în Cehia pentru meciul cu Sparta Praga din Europa League.
”Da, 'Mo' a făcut deplasarea. El este alături de noi, s-a antrenat timp de două zile, plin de energie. Vom vedea", a răspuns Klopp când a fost întrebat despre Salah.
- Citește și: Cel mai scump transfer din istoria fotbalului, aproape de finalizare. Mohamed Salah s-a înțeles cu arabii
Anunţul revenirii lui Salah apare cu patru zile înaintea derby-ului cu Manchester City din Premier League, unde Liverpool ocupă primul loc în clasament, cu un punct în faţa campioanei.
"Vom fi prudenţi, trebuie să fim prudenţi, dar la mijlocul unei perioade extrem de intense a sezonului avem nevoie de toată lumea. Vom vedea însă cât timp îl vom putea folosi", a mai spus Klopp, potrivit goal.com.
Clasament Premier League
Etichete: accidentare , jurgen klopp , mohamed salah
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții