Anthony Martial a plecat la Sevilla, iar acum a vorbit despre influența lui Ronaldo în vestiarul lui Manchester United
articol scris de Digi Sport17.03.2022, 10:13
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Manchester United are un sezon dezamăgitor, iar recent a fost eliminată din optimile Champions League de către Atletico Madrid, după un eșec pe Old Trafford, 0-1.
Mai mulți specialiști s-au grăbit în a arăta care sunt vinovații pentru sezonul slab făcut de Manchester United, iar Cristiano Ronaldo și transferul său din vara trecută a fost și el dat ca un motiv pentru prestațiile slabe a grupării de pe Old Trafford.
Anthony Martial, despre influența lui Cristinao Ronaldo în vestiarul lui Manchester United
Pe lângă evoluțiile de pe teren, care au fost considerate departe de nivelul cu care a obișnuit în ultimii ani, Cristiano Ronaldo a fost acuzat și de faptul că a stricat vestiarul la Manchester United, iar acum jucătorii s-au divizat în două tabere. Una care este alături de căpitanul Harry Maguire, formată în principal din jucători britanici, și una care îl susține pe lusitan ca și lider al vestiarului.
Totuși, conform presei din Spania, Anthony Martial, împrumutat în iarnă de United la Sevilla, dezminte informațiile apărute cum că portughezul a stricat atmosfera la gruparea engleză. Francezul ba chiar îl laudă pe Ronaldo și spune că nu are decât lucruri bune pe care le poate împărtăși cu jucătorii de pe Old Trafford, iar caracterul său și profesionalismul sunt exemple pentru cei tineri.
"Cristiano este un profesionist desăvârșit, unul dintre cei mai buni din istoria fotbalului. Cu toții îl iubim. Sunt lucruri care s-au spus în presă care nu sunt adevărate. Am fost în vestiar la United și știu ce s-a întâmplat. Nu s-a pus problema ca el să strice atmosfera sau să existe animozități", a spus Anthony Martial.
- 33 de partide are Ronaldo în actualul sezon pentru Manchester United
- 18 goluri și 3 pase decisive a reușit lusitanul
- 6 partide a jucat până acum Martial la Sevilla, reușind să înscrie un gol
Cristiano Ronaldo, la primul sezon fără trofeu după 12 ani
Mai exact, conform ESPN, este pentru prima dată din sezonul 2009/2010 încoace când Ronaldo va termina un sezon fără niciun trofeu obținut cu clubul său.
"Diavolii roșii" au părăsit marți seară UCL, în FA Cup au fost eliminați de către Middlesbrough, iar în Premier League sunt abia pe locul 5, la 20 de puncte distanță față de liderul Manchester City.
Așadar, există șanse ca Ronaldo să plece la finalul sezonului iar aventura de pe Old Trafford să ajungă la sfârșit după doar un an, având în vedere că a lăsat-o pe Juventus deoarece a considerat că are șanse mai mari la trofee cu formația britanică.
Cristiano Ronaldo, fotbalistul cu cele mai multe minute jucate în Champions League
Tot în partida de pe ”Old Trafford”, Cristiano Ronaldo a devenit fotbalistul care a jucat cele mai multe minute în Champions League din întreaga istorie, anunță Bleacher Report.
Până la meciul dintre Manchester United și Atletico Madrid, supremația la acest capitol îi aparținea lui Iker Casillas, care avea jucate 15,908 de minute în UEFA Champions League.
În minutul 47 al jocului de pe ”Old Trafford”, Cristiano Ronaldo l-a depășit pe fostul său coechipier de la Real Madrid, ceea ce înseamnă că a ajuns la 15.954 de minute în cea mai importantă competiție intercluburi din Europa.
Cristiano Ronaldo este și cel mai bun marcator din istoria Champions League, cu 141 de goluri înscrise.
Etichete: cristiano ronaldo , manchester united , atmosfera , vestiar , anthony martial
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții